Conducerea Poliției Vișeu de Sus a fost schimbată. Ancheta vizează posibile fapte de abuz în serviciu - 1 oră în urmă
La doar 9 ani, Daniel Sava este campion mondial la aritmetică mentală - 4 ore în urmă
Modernizarea infrastructurii de pe Strada 2 din Tăuții-Măgherăuș avansează - 4 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă treptat autenticitatea - 4 ore în urmă
Numeroși vizitatori la expoziția Simon Hollósy de la Sighetu Marmației, unde opt lucrări ale artistului au fost reunite pentru prima dată în România - 4 ore în urmă
Copiii din două parohii sătmărene au adus bucurie seniorilor de la Căminul „Bunul Samarinean” din Coroieni - 4 ore în urmă
Cultura, muzica și dansul se împletesc la Finteușu Mare în cadrul evenimentului „Cultură, Tradiție și Continuitate în Satul Românesc” - 5 ore în urmă
O zi în satul de odinioară – povești, tradiții și creativitate la Muzeul Satului Baia Mare - 5 ore în urmă
Urs observat din nou la Firiza, în zona tomberoanelor de colectare selectivă - 5 ore în urmă
„Școala Mamei” continuă la Spitalul Județean din Baia Mare. Cursuri gratuite pentru viitoarele mămici - 6 ore în urmă
Conducerea Poliției Vișeu de Sus a fost schimbată. Ancheta vizează posibile fapte de abuz în serviciu
Conducerea Poliției Orașului Vișeu de Sus a fost schimbată, după ce șeful instituției și adjunctul său au dobândit calitatea de inculpați într-un dosar penal în care sunt cercetate posibile fapte de abuz în serviciu. Este vorba despre comisarul-șef Cristian Coman, șeful Poliției Vișeu de Sus, și comisarul Cristian Timiș, adjunctul acestuia. Măsurile privind cei doi ofițeri au fost luate începând cu data de 25 august 2026.
Ancheta are legătură cu modul în care a fost gestionat un dosar deschis după un incident petrecut în octombrie 2024, într-un restaurant din Vișeu de Sus. Atunci, între mai multe persoane aflate în local a izbucnit un conflict, iar doi turiști din județul Neamț au ajuns la spital. În urma incidentului a fost deschis un dosar penal pentru amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În ceea ce privește acuzațiile de amenințare și lovire, părțile s-au împăcat ulterior. Cercetările care îi vizează acum pe cei doi ofițeri sunt legate de felul în care a fost tratată componenta dosarului referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice.
În cursul anului 2025 au fost efectuate și verificări informatice asupra unor telefoane personale și de serviciu. Pe 6 august 2026, cei doi ofițeri au fost audiați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, iar ulterior, în 25 august, au dobândit calitatea de inculpați în dosar privind presupuse fapte de abuz în serviciu.
Cei doi polițiști nu au fost arestați. După schimbarea din funcțiile de conducere de la Vișeu de Sus, au fost repartizați în alte structuri. Cristian Coman a fost trimis la Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Sighetu Marmației, iar Cristian Timiș la Biroul de Ordine Publică al Poliției Orașului Borșa.
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească dacă faptele cercetate se confirmă și dacă există răspundere penală. Calitatea de inculpat nu înseamnă stabilirea vinovăției, iar cei doi ofițeri beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Vasile Petrovan













