Share
Cașul de oaie, o adevărată delicatesă culinară; Aflați de la maramureșeni pricepuți cum se face

Cașul de oaie, o adevărată delicatesă culinară; Aflați de la maramureșeni pricepuți cum se face

Cașul de oaie e cu adevărat o delicatesă culinară. Reprezentanții Centrului Culturii Tradiționale Maramureș ne prezintă un scurt fragment din Memoria Ethnologica, Colecția Ioan Dunca, în care se precizează pas cu pas cum se face acesta.

Deci, cum se face cașul?

„După ce se mulg oile, se pune laptele în putină, se pune cheag și se lasă să se închege. Apoi se bate cu jintălăul până iese puțin unt pe deasupra. Se scoate jintălăul, se bagă mâinile până la fundul putinii și se ridică încet cașul în sus, până se prinde laolaltă.

După ce cașul s-a prins, se stoarce bine zărul, apoi se jintuiește, adică se sfarmă cașul cu mâna și se lasă în putină să se prindă iar laolaltă. Zărul stors de la strânsul cașului se pune într-o căldare la foc, din el se va face urda. Peste zărul fiert se mai pune lapte, luat înainte de a-l pune la închegat. Se fierbe mai departe și se amestecă cu șterțul până aruncă urdă, după care, se mai fierbe puțin, până-I gata urda.

Se ia apoi cu găvanul și se pune-n strecură de pânză. Și cașul, ca și urda se pune în strecură, apoi se așază în zvărdina comarnicului să se stoarcă bine. După ce s-au stors, se iau din strecură și se pun pe polițele comarnicului să se zdicească de vânt”.

Foto: Felician Săteanu


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu