Prima campanie de colectare de deșeuri voluminoase din acest an în Baia Mare - 27 minute în urmă
Incendiu pe Dealul Minei, în Baia Sprie - 1 oră în urmă
Clipa de natură - 2 ore în urmă
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în comuna Fărcașa, în 24 martie - 2 ore în urmă
Momente de recreere și dezvoltare la Centrul de Zi Esperando din Baia Mare - 3 ore în urmă
ACS Fotbal Feminin Baia Mare încearcă să spargă gheața și să obțină prima victorie din campionat - 3 ore în urmă
Familia Nemeș va aduce momente speciale în cadrul concertului de pricesne și muzică religioasă „Din suflet de creștin” - 3 ore în urmă
A murit legendarul Chuck Norris - 4 ore în urmă
Lucescu a anunțat lotul pentru barajul de calificare cu Turcia - 4 ore în urmă
„Pietre care vorbesc… Pietre care cântă”: Recital de muzică și poezie inedit la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 4 ore în urmă
Alertă de securitate la casa de vacanță a președintelui Joe Biden
Soții Biden au fost evacuați sâmbătă din casa lor de vacanță de pe plajă, după ce un avion privat a intrat din greșeală în spaţiul aerian de deasupra locuinței în care preşedintele american Joe Biden îşi petrecea weekendul, arată digi24.ro.
Preşedintele şi soţia sa Jill au fost evacuaţi pentru scurt timp, ulterior revenind la reşedinţa lor din staţiunea balneară Rehoboth, situată la circa 200 km est de Washington. Măsura a fost luată din precauție, iar cuplul prezidențial este în siguranță.
Secret Service a precizat într-o declarație că avionul a fost imediat escortat din spațiul aerian restricționat după ce „a intrat din greșeală” în zona securizată. Agenția a precizat că va interoga pilotul care, potrivit unei investigații preliminare, nu se afla pe canalul radio adecvat și nu a urmat instrucțiunile de zbor, relatează ABC News.
Așa cum este practica standard pentru călătoriile prezidențiale în afara Washingtonului, Administrația Federală a Aviației anunță restricțiile de zbor la începutul săptămânii. Restricțiile includ o zonă de interdicție de zbor pe o rază de 16 km. Reglementările federale impun piloților să verifice dacă există restricții de zbor de-a lungul rutei lor înainte de a decola. Cu toate acestea, încălcările accidentale ale spațiului aerian, în special în jurul zonelor cu restricții temporare, sunt frecvente.
Avioanele militare americane și elicopterele Gărzii de Coastă sunt adesea folosite pentru a intercepta orice avion care încalcă restricțiile de zbor din jurul președintelui. Avioanele interceptate sunt redirecționate către un aerodrom din apropiere, unde echipajele sunt intervievate de forțele de ordine și riscă potențiale sancțiuni penale sau civile, mai arată sursa citată în acest articol.















