Share
În sfârșit, aeroportul băimărean îndeplinește toate condițiile pentru curse internaționale de linie

În sfârșit, aeroportul băimărean îndeplinește toate condițiile pentru curse internaționale de linie

În această vară, de pe Aeroportul Intenațional ”Maramureșul” au operat niște curse externe spre Antalya,  dar era vorba de zboruri cu statut de charter. Curse internaționale de linie nu se puteau efectua înainte de securizarea frontierei de stat. Termenul care sună destul de pompos însemna, în principal, realizarea unui gard perimetral pe o lățime de 10 m și o circa 1,3 km.  Doar că trebuia amplasat pe un teren care aparținea domeniului public al Ministerului Transporturilor și  aflat în administrarea Aeroclubului Baia Mare. Iar hotărârea de transferare a terenului întârzia nepermis de mult.  Într-un final s-a găsit o variantă mai simplă  a transferului de teren: trecerea lui în proprietatea Consiliului Județean și, apoi, darea lui în administrarea aeroportului. Trei ani și trei luni a durat până când gardul perimetral a putut fi construit în mod legal și s-a îndeplinit condiția de securizare a frontierei. Între timp s-au achiziționat toate utilajele și echipamentele impuse de statutul de aeroport international. Toate investițiile efectuate la aeroport au făcut ca, în prezent, pe aeroport să poată opera orice tip de avion, inclusive cele mari- Airbus 321 și Boeing 737 max (seria 8). Și nu doar în teorie, căci aceste tipuri de aeronave au efectuat de pe aeroportul băimărean zboruri charter spre Antalya. Mai este de parcurs o etapă: auditul, care va avea loc după 15 octombrie 2019.

După finalizarea auditului, se pot oficializa – și finaliza – tratativele  cu operatorii de curse internaționale (interesate s-au arătat cel puțin trei companii).

Aeroportul pune la dispoziție infrastructura și o serie de facilități, chiar și un serviciu de ticketing și etichetare bagaje (pentru situația în care compania nu ține să aibă propriul ei serviciu) și chiar date de traffic.

Dar decizia și destinațiile de operare vor aparține companiilor aerien. De aici încolo trebuie doar să se întâlnescă interesul pasagerilor cu cel al operatorilor de zboruri externe,

Conducerile aerogării și a Consiliului Județean și-au făcut treaba, iar aeroportul îndeplinește toate cerințele unuia international, chestiune care trebuie doar formalizată de audit.

Ca atare sunt toate șansele ca, în 2020,  aeroportul să devină efectiv international. Prin efectiv, înțelegând că operatorii de zbor fac deja  curse externe de linie.

20 Comentarii în această postare

  1. Tarta Evs

    Ar fi nemaipomenit sa nu mai trebuiasca sa ne deplasam la Cluj,Budapesta,Viena sau Frankfurt pt.a calatori mai usor
    si a economisi timp.

    Răspunde
    • Ar fI cazul deja sa aiba si Maramuresul Istoric un aeroport international….Multi sunt satui de calatorit plans la Cluj sau Budapesta pentru a lua avionul …..Multa bafta si felicitari celor care s-au zbatut pentru a realiza asta.

      Răspunde
    • Barcelona -Baia-Mare!

      Răspunde
  2. Hodea Ștefan

    MARE AJUTOR AR FI PENTRU NOI MOROSENI ȘI PENTRU ALȚI OAMENI DIN JUDETILE LIMITROFE DOAMNE AJUTĂ SAU E VESTE DE CAMPANIE ELECTORALA

    Răspunde
  3. Marius andor

    Numai să nu avem și noi ca Satu Mare, o singura destinație!

    Răspunde
    • Ghigher Gabriella

      Deja de niste ani se tot promete finalizara cele necesare pentru ca si Maramuresul sa se poata mandrii cu un aeroport international care este deosebit de necesar, dar promisiuni descarte,nu cred pana nu voi putea face rezervarea unui bilet Madrid Baia Mare.

      Răspunde
    • Rusu Andreia

      Ar fi minunat sa fie Milano-Baia

      Răspunde
  4. GIURGIU MARIANA

    MAMMA MIA DE CAND ASTEPTAM VESTI DESPRE AEROPORTUL DIN BAIA MARE…EU IN SPECIAL CHIAR MAINE AS VENII ACASA CU AVIONUL…PREFER BAIA MARE DE 100 DE ORI DECAT CLUJULL…DOMNULE DIRECTOR GENERAL ABIA ASTEPTAM….CURSA MILANO BERGAMO ORIO DI SERIO BAIA MARE MARAMURES…..CE VESTE BUNAA MAACAR IN 2020 VOM ZBURA…MULT SUCCES…

    Răspunde
    • Ana Slovenschi

      De 17 ani ma duc acasa din Lisabona! Ar fi o maré bucurie sa avem legatura!!! Lisabona, Madrid, Munchen… Chiar si Budapesta ar fi excellent!!!

      Răspunde
  5. De cind asteptam sa apara acest miracol.cind ai un pic de timp esti acasa la cei dragi.

    Răspunde
    • Aurel Baban

      De pe aeroportul Satu-Mare sunt deja operate 3 curse pe săptămână spre Londra de către WizzAir la noi pe când vor fi măcar una.

      Răspunde
      • Speram sa fie și ceva cursa de pe Olanda. Ar fi super daca ar face cursa din Schipol Amsterdam in Baia Mare sau macar de pe Eindhoven. Chiar m-am saturat de CJ

        Răspunde
  6. Doamne, cât de bine ar fi cu o cursa de Baia Mare – Lisabona, nu ar mai trebui sa mergem la Budapesta.

    Răspunde
  7. Vasile rednic

    Speram sa avem zbori si cu franta ar fi bine înainte de sărbători

    Răspunde
  8. sper sa bage valencia

    Răspunde
  9. Asteptam cu nerabdare curse regulate internationale spre marile capitale occidentale dar ce dorim inainte de toate este o adevarata concurenta intre companiile aeriene. Asteptam de la Tarom, de la Lot sau Lufthansa sa propuna aceste destinatii deoarece ne-am cam saturat de companiile low-cost care ne desconsidera din ce in ce mai mult. Asta trebuie sa inteleaga cei ce negociaza ! Si romanii merita servicii corecte posibilitatea alegerii ! O zi buna !

    Răspunde

Lasă un comentariu