O tânără din Maramureș face parte din echipa care a creat o brățară ce le permite persoanelor cu deficiențe de auz să „simtă” muzica - 10 ore în urmă
Lucrări semnate de Hollósy Simon, reunite într-o expoziție de excepție la Sighetu Marmației - 12 ore în urmă
România și taxarea muncii: suntem pe primul loc în UE, dar ce spune cu adevărat această statistică? - 14 ore în urmă
Bucuria vacanței, celebrată de micii beneficiari ai Centrului Rivulus Pueris Baia Mare prin activități interactive - 15 ore în urmă
Maramureș Coffee Festival revine cu cea de-a doua ediție în Satul de pe Deal - 16 ore în urmă
Încep lucrările la noua creșă din Baia Sprie - 16 ore în urmă
Accident pe DN1C, spre Recea: trafic îngreunat în zona pasarelei - 17 ore în urmă
„Frumusețea fără granițe”, spectacol de dans clasic chinezesc la Teatrul Municipal Baia Mare - 18 ore în urmă
Planetariul Baia Mare celebrează astăzi 57 de ani de activitate - 19 ore în urmă
Începând de astăzi, salariul minim crește cu 6,8% - 19 ore în urmă
Reduceri de posturi la DGASPC Maramureș pentru eficientizarea cheltuielilor
În cadrul ședinței Consiliului Județean Maramureș a fost analizată structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Concluzia: aparatul central va fi reorganizat prin diminuarea cu 25 de posturi, dintre care 17 sunt deja vacante. Practic, doar 8 persoane vor fi concediate.
Președintele CJ a explicat că măsura vizează reducerea costurilor de funcționare fără a afecta activitatea instituției: „Am căutat soluții prin care să cheltuim mai puțin, dar să menținem același nivel al serviciilor. Am găsit deschidere la conducerea DGASPC. În aparatul central existau 150 de angajați; după reorganizare vor rămâne 125, acesta fiind pragul minim care permite menținerea acreditării. Din organigramă dispare inclusiv un post de director adjunct și câteva funcții de șefi de serviciu”.
O parte dintre salariații DGASPC, finanțați până acum din bugetul județean, vor fi transferați în centrele rezidențiale și casele de tip familial, unde vor fi plătiți prin standardele de cost aferente sistemului de asistență socială. Acest lucru va genera economii importante.
Președintele CJ a menționat câteva exemple concrete:
- Serviciul „Telefonul copilului” își continuă activitatea, dar nu va mai figura în organigrama Consiliului Județean. Economie: 55.000 lei lunar.
- Echipele de intervenție vor funcționa cu redistribuiri de posturi și vor aduce o reducere de 53.000 lei lunar.
- Personalul administrativ (șoferi, electricieni și alți angajați din casele de tip familial) va fi trecut direct în structura centrelor, ceea ce înseamnă încă 75.000 lei economisiți lunar.
În total, se estimează economii de aproximativ 200.000 de lei pe lună, adică 2,5 milioane de lei pe an.
Concluzia: Aparatul central al DGASPC rămâne funcțional, cu posturile necesare pentru menținerea acreditării, iar angajații transferați în centrele rezidențiale și casele de tip familial își păstrează locurile și salariile. Diferența este că plata lor nu mai vine direct de la Consiliul Județean, ci prin fondurile dedicate sistemului de asistență socială, respectiv standardele de cost ale centrelor și caselor familiale. Practic, rămân în continuare angajați bugetari, dar cu o sursă de finanțare separată, neafectată de măsurile de reducere propuse de guvern. Singurii care ar putea fi supuși unor eventuale ajustări viitoare sunt cei care rămân în aparatul central și depășesc numărul minim necesar pentru acreditarea DGASPC.
Vasile Petrovan















