Final de eră în fotbal. Cristiano Ronaldo spune că se pregătește de retragere - 3 ore în urmă
Constantin Brâncoveanu, domnul care nu și-a lepădat credința nici în fața morții - 5 ore în urmă
Clipa de natură - 6 ore în urmă
Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 8 ore în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 9 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 9 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 11 ore în urmă
David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 14 ore în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 14 ore în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 15 ore în urmă
Primarul cere răbdare șoferilor nemulțumiți
Lucrările la mult-așteptatul pasaj rutier Italsofa din Baia Mare continuă într-un ritm alert, dar nu fără dificultăți. Pe 7 mai 2025, primarul municipiului a efectuat o nouă vizită pe șantier, unde a constatat cu satisfacție că stadiul lucrărilor a ajuns la 28%, în creștere față de cele 21% raportate în urmă cu câteva săptămâni. Cu toate acestea, în paralel, edilul a fost abordat de mai mulți șoferi nemulțumiți, care au semnalat probleme serioase în zona lucrărilor.

Printre cele mai vocale plângeri se numără deteriorarea anvelopelor în timpul traversării zonei de șantier. „Să vă uitați ce ne lasă pe aici. Cu 5 km/h la oră mi-am tăiat cauciucul. Nu e normal așa ceva. Aruncă aici niște pietre ascuțite”, a spus un șofer, revoltat de condițiile precare ale carosabilului temporar.

Fără să răspundă direct sesizării, primarul a făcut apel la înțelegere și a subliniat amploarea proiectului: „Este o lucrare amplă, complexă. Participanții la trafic trebuie să înțeleagă că o astfel de lucrare nu se realizează peste noapte. Și am tot așteptat zeci de ani ca să înceapă. Participanților la trafic care cred că se poate face foarte rapid, le spunem că trebuie să respectăm anumite proceduri tehnice. Din păcate, disconfortul este temporar, dar beneficiile vor fi de durată.”

O lucrare strategică pentru mobilitatea urbană
Pasajul Italsofa este un proiect strategic pentru fluidizarea traficului rutier în zona industrială de sud a municipiului. Potrivit documentației oficiale, lucrarea include construirea unui pasaj suprateran de circa 400 de metri lungime, reconfigurarea drumurilor de acces, realizarea de piste pentru biciclete și trotuare. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 30 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional.
Conform constructorilor, până la această etapă au fost realizate o parte dintre fundațiile pasajului, relocările de rețele și lucrările de consolidare a terenului. Urmează montarea grinzilor și turnarea tablierului în lunile următoare.
Între timp, autoritățile locale anunță că vor lua măsuri suplimentare pentru a reduce riscurile în trafic, în special în zonele unde carosabilul provizoriu a fost semnalat ca fiind periculos pentru autovehicule. „Vom verifica în teren reclamațiile primite și vom cere firmei executante să intervină acolo unde se impune, inclusiv prin curățarea sau stabilizarea temporară a suprafețelor de rulare”, au transmis reprezentanții Primăriei.
Vasile Petrovan














