Share
Pregătiri pentru Târgul de Crăciun la Sighet

Pregătiri pentru Târgul de Crăciun la Sighet

Primăria Sighet va organiza în perioada 1-24 decembrie, în parcul din centrul orașului, Târgul de Crăciun. Se vor pune la dispoziția producătorilor de pe raza unității administrativ-teritoriale Sighetu Marmației 10 căsuțe din lemn pentru desfășurarea următoarelor tipuri de activități:

  • Comercializare de produse alimentare: dulciuri tradiționale, produse din carne specifice sezonului, brânzeturi, băuturi calde, ceai, ciocolată, vin fiert, produse de panificație și patiserie, mâncăruri calde, mere coapte, nuci sau alune glazurate, produse apicole, dulcețuri, zacuscă, șerbet, turtă dulce.
  • Comercializare de produse nealimentare de tip Christmas market: ornamente, decorațiuni, cadouri, produse de artizanat, îmbrăcăminte handmade, bijuterii handmade, săpunuri lucrate manual, lumânări artizanale.

Cei interesați pot depune până în 21 noiembrie, ora 10:00, la Primăria Sighet, camera 18, sau prin e-mail la adresa locativ@primariasighet.ro,  documentele necesare: certificat de înregistrare; certificat constatator cu codul CAEN, nu mai vechi de 30 de zile; aviz DSV pentru produsele alimentare; cerere în care să se specifice activitățile ce urmează să se desfășoare în spațiul închiriat și produsele comercializate; copie carte de identitate a reprezentantului legal; fotografii cu produsele expuse la alte evenimente. Vor avea prioritate producătorii din Sighetu Marmației și localitățile limitrofe, precizează Primăria Sighet.

Foto: arhivă


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu