Terapie prin olărit pentru persoanele cu nevoi speciale de la Asociația Esperando din Baia Mare - 9 minute în urmă
Șefii Gărzilor de Intervenție din Maramureș au participat la o sesiune de pregătire - 15 minute în urmă
Spectacol la Făurești cu invitații speciali Ioan Dordoi și Felix Gălan - 45 minute în urmă
7 noiembrie 1957 – S-a născut primul Trabant P 50 - 1 oră în urmă
Derby de Maramureș în Liga 3 - 2 ore în urmă
Prognoză meteo Maramureș – 7 noiembrie 2025 - 2 ore în urmă
Black Friday la Revolution Residence – avans redus la 10% și plata în 3 ani! - 10 ore în urmă
Joao Florencio, antrenor CS Minaur: „Fără public avem o șansă de 50%, dar cu publicul din Baia Mare – o șansă de 100%!” - 13 ore în urmă
O nouă rundă de furtuni geomagnetice lovește Pământul - 15 ore în urmă
Prinși la volan deși aveau permisele reținute - 15 ore în urmă
Parcarea de pe Gheorghe Șincai din Baia Mare – teren public sau măr al discordiei?
La finalul anului trecut, Consiliul Local Baia Mare a adoptat Hotărârea nr. 522/2024, prin care a oficializat identificarea cadastrală a unui teren folosit pentru o parcare publică cu plată de pe strada Gheorghe Șincai. Este vorba de un teren de 2.744 mp, pe care îl știm cu toții: parcarea centrală situată într-una dintre cele mai circulate zone ale orașului.

Prin această hotărâre, administrația locală a clarificat faptul că terenul face parte din domeniul public al municipiului, adică este al cetățenilor și administrat de oraș, nu de o entitate privată sau alta. Au fost verificate toate documentele necesare — cărți funciare, inventarul bunurilor publice, situația retrocedărilor — și s-a stabilit că terenul nu este revendicat de altcineva.
Însă, după această decizie, lucrurile s-au complicat.
Banca Națională a României intră în scenă

Banca Națională a României (BNR) a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 522/2024, depunând o plângere prealabilă prin care susține că are un interes sau un drept asupra terenului respectiv. Pe scurt, BNR nu este de acord cu concluzia că parcarea ar aparține exclusiv domeniului public și cere reevaluarea situației.
Consilierii locali însă, în ședința din 30 aprilie 2025, vor discuta un Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulate de petenta Banca Națională a României. Practic, li se propune să nu dea curs solicitării BNR și să susțină în continuare că terenul aparține municipiului Baia Mare și, prin extensie, cetățenilor.
Dacă proiectul va fi aprobat, terenul va rămâne administrat de oraș și va continua să funcționeze ca parcare publică cu plată, fără să existe riscul unor schimbări sau revendicări din partea BNR.

De ce este importantă această decizie?
Este un exemplu clar de cum administrarea terenurilor în orașe poate deveni un subiect sensibil și complicat, chiar și atunci când pare vorba doar de o parcare. Pentru băimăreni, subiectul este important deoarece are legătură cu folosirea spațiului public și cu gestionarea banilor proveniți din parcările cu plată. Dacă parcarea ar fi trecut în administrarea altei entități, nu este clar dacă și în ce condiții ar mai fi accesibilă publicului.
Decizia finală va fi luată de Consiliul Local Baia Mare în ședința din 30 aprilie 2025.
Vasile Petrovan











