Share
Ce nou prefect se arată la orizont

Ce nou prefect se arată la orizont

Încă nu au trecut alegerile prezidențiale, dar unele partide își fac în această iarnă car pentru alegerile din vară (și chiar din toamna lui 2020).  Pentru președinția Consiliului Județean, la liberali  se vehiculează trei nume: Ionel Bogdan, Mihai Felician Cerneștean și Călin Bota. Liberalii conduc detașat în sondaje, iar scorul obținut în Maramureș la alegerile europarlamentare s-a consolidat din mai încoace. În aceste circumstanțe, candidatul acestei formațiuni la președinția CJ  va fi  marele favorit al alegerilor locale. Dintre cele trei propuneri vehiculate, Mihai Felician Cerneștean are cele mai mari șanse de a intra primul în pâine. Și încă repede, după ce se votează cabinetul Orban.  Asta pentru că Rareș Bogdan a anunțat că ”din secunda în care vom avea guvernul valid, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţii şi subprefecţii”.  Iar propunerea pentru prefect de Maramureș ar putea fi Mihai Felician Cerneștean, ținând cont de intrarea bună de care se bucură la nivelul liderilor liberali de la București, dar și de faptul că a absolvit Școala de Înalți Funcționari Publici  încă din 2016.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu