Share
Actualizare: Doliu în Maramureș: Ștefan Mariș, directorului Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, s-a stins din viață

Actualizare: Doliu în Maramureș: Ștefan Mariș, directorului Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, s-a stins din viață

Doliu în comunitatea maramureșeană. Ștefan Mariș, directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș, s-a stins din viață astăzi, joi, 1 aprilie.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Consiliului Județean Maramureș. „Doctor în filosofie, Ștefan Mariș a fost pasionat de cultură și de tradițiile maramureșene. Un om excepțional, care a respectat și a promovat în întreaga sa carieră istoria, obiceiurile și patrimoniul județului Maramureș. Drum lin spre îngeri! Condoleanțe familiei îndoliate!”, au anunțat reprezentanții CJ Maramureș. Vom reveni cu detalii! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

ACTUALIZARE – Ștefan Mariș a fost tratat în Baia Mare, fiind infectat cu COVID-19. În momentul în care starea sa s-a înrăutățit, a fost transferat în Cluj, unde, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, astfel că Ștefan Mariș s-a stins din viață. Directorul instituției de cultură a fost extrem de apreciat în comunitate, fiind considerat un adevărat specialist în domeniul său de activitate. „Am vrut să așteptăm să ne aflăm cuvintele… să ne dăm seama ce se întâmplă… însă vestea se rostogolește. Nu credeam că o zi de primăvară poate fi mai tristă. Șeful nostru, managerul CJCPCT Liviu Borlan Maramureș, Ștefan Mariș, nu mai e. Ne doare și o să ne doară și mai rău când o să redevenim lucizi. Dumnezeu să-l odihnească!”, au scris reprezentanții instituției de cultură.

Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe. „O veste venită ca un fulger… Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică, iar familiei multă putere să treacă peste această incomesurabilă pierdere”, a scris Marius Luca. „Drum lun spre stele. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească cu ceata lui de îngeri, Ștefan. Am sperat până în ultima clipă că se mai pot întâmpla minuni. Dumnezeu a hotărât alt drum pentru tine. A hotărât să mergi pe drumul veșniciei alături de alte persoane dragi ție.Sincere condoleanțe familiei. Aurica, suntem alături de tine și familie în aceste momente. Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag”, au scris Ioan și Cornelica Ilea. „Nu-mi vine să cred! Acum trei ore am discutat cu Ionică, fratele lui Fănel, spunându-mi că șansele sunt minime. Speranțele au fost până în ultima clipă, când, iată, a plecat la stele. Dumnezeu să-l odihnească! Sincere condolențe familiei!”, a scris și Gheorghe Mihăiescu.

Ne alăturăm și noi tuturor celor care prezintă condoleanțe familiei îndurerate! În urma lui Ștefan Mariș rămâne o bogată activitate culturală, care va dăinui în eternitate. Fără el, Maramureșul va fi mai sărac! Dumnezeu să îl odihnească în pace!

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu