Urs semnalat în zona lacului Bodi din Ferneziu - 56 minute în urmă
David Popovici este Regele Europei - 1 oră în urmă
Seceta afectează alimentarea cu apă în mai multe localități din Maramureș. Unde se furnizează apa după program - 5 ore în urmă
Restricții de circulație pe mai multe artere din Baia Mare. Zonele afectate și perioadele anunțate - 5 ore în urmă
„Viață Independentă și Competențe Digitale”: Un nou proiect dedicat persoanelor cu nevoi speciale lansat de Asociația Esperando Baia Mare - 6 ore în urmă
Emoție și culoare la Baia Sprie: Expoziția de pictură „Salon de Vară” va fi vernisată la Casa de Cultură - 6 ore în urmă
Peste 130 de parfumuri suspecte de contrafacere, ridicate în Baia Mare. Doi comercianți au fost surprinși în timp ce le ofereau spre vânzare - 6 ore în urmă
OCPI Maramureș reia etapizat activitatea. Aplicația e-Terra, repornită după săptămâni de blocaj - 7 ore în urmă
Emoțiile pe înțelesul copiilor: Clubul de Carte „Cărturino și prietenii” își deschide porțile pentru copiii din Baia Mare - 7 ore în urmă
Copiii din tabăra „Maramureș for Peace” au descoperit Cascada Cailor. O zi de relaxare în mijlocul naturii - 7 ore în urmă
„55 de ani de aviație brașoveană”, expoziție a Muzeul de Istorie din Baia Mare
Expoziția „55 de ani de aviație brașoveană” este vernisată vineri, 19 aprilie 2024, la ora 12.00, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş (Baia Mare, str. Monetăriei nr. 1-3). Expoziția este organizată în colaborare cu Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov. Curatorii expoziției sunt muzeograf Traian-Constantin Dumbrăveanu (Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov) și muzeograf dr. Marius Câmpeanu (Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş).
„În anul 1968, începe la Brașov construcția unei noi și moderne fabrici, Intreprinderea de Construcții Aeronautice Ghimbav-Brașov, unde s-au realizat două tipuri de elicoptere, IAR-316B Alouette și IAR-330 Puma, precum și numeroase planoare, motoplanoare și avioane, fabricate în serie sau prototipuri.
Multe din aceste produse de aviație au fost vândute în numeroase țări din Europa, Africa, Asia, cele două Americi și Australia”, arată muzeografii care se ocupă de această expoziție.
„Printre realizările deosebite ale proiectanților și constructorilor din aviația brașoveană, putem aminti anul 1980, când trei motoplanoare au fost vândute în Australia și au plecat în zbor, 20.000 de km, cu escale până în orașul Tocumwall, din Australia. O altă realizare deosebită a fost plecarea pe calea aerului a 24 de elicoptere, în șase tranșe, fiind livrate către Sudan, ele traversând Marea Mediterană și ajungând fără probleme la Khartoum.
Brașovenii se mândresc și cu faptul că în orașul lor, la I.C.A. Ghimbav-Brașov, a fost construit primul elicopter de atac, IAR 317 AIRFOX, din sud-estul Europei.
În anul 1990, fabrica devine S.C. IAR Brașov S.A., unde au fost realizate până în anul 2019, cinci programe de modernizare ale elicopterului IAR 330L Puma, programe de care au beneficiat Forțele Aeriene Române, precum și parteneri militari externi”, mai arată ei.
Expoziția „55 de ani de aviație brașoveană, 1968-2023ˮ cuprinde panouri foto-documentare care reflectă întreaga activitate a fabricii din această perioadă, machete a materialului aeronautic proiectat și fabricat la întreprinderea brașoveană, documente care atestă activitatea fabricii și echipamentul unui pilot de elicopter.
Pe întreaga durată a expoziției, Aeroclubul Teritorial „Alexandru Papană” Baia Mare a pus la dispoziția organizatorilor un planor IS-29D2, care poate fi admirat în curtea interioară a muzeului.
Expoziția este realizată cu sprijinul următorilor parteneri: Aeroclubul Teritorial „Alexandru Papană” Baia Mare, Aeroportul Internațional Maramureș, Aeroclubul Teritorial „Iosif Șilimon” Brașov și Asociația Aviatorilor Brașoveni.
Expoziția va fi deschisă în perioada 19 aprilie – 26 mai 2024.















