Share
500 de copii și tineri din Țara Chioarului s-au alăturat proiectului „Maramureș, țara voievozilor, eroilor și sfinților”

500 de copii și tineri din Țara Chioarului s-au alăturat proiectului „Maramureș, țara voievozilor, eroilor și sfinților”

Vineri, 12 mai, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul celor peste 500 de copii și tineri din Țara Chioarului care au poposit la Mănăstirea „Învierea Domnului” Habra, în cadrul evenimentului intitulat „Maramureș, țara voievozilor, eroilor și sfinților”.

Proiectul este organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și „Gazeta de Maramureș” prin Asociația Tinerilor Ortodocși din Protopopiatul Baia Mare (ATOP BM).

„Sufletul acestei acțiuni este părintele Bogdan împreună cu cei doi jurnaliști creștini, Mircea și Ioana, care se implică în desfășurarea acestei acțiuni. Să îi vezi reuniți pe atât de mulți tineri, întorși la rădăcini, cu preoții și dascălii lor, nu este puțin lucru și ne umple de bucurie și dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a făcut și îi felicităm pe organizatori, mulțumind mănăstirii pentru găzduire și Primăriei Groși pentru că le oferă masa de prânz pentru cei aproximativ 500 de copii”, a menționat Întâistătătorul Eparhiei noastre.

Înainte de a poposi în curtea mănăstirii, Preasfințitul Părinte Iustin a fost întâmpinat de cei prezenți într-o zonă mirifică, pitorească și încărcată de istorie. Cu acest prilej Preasfinția Sa i-a binecuvântat, au cântat împreună „Hristos a înviat” după care, au continuat itinerariul pe jos, până în curtea mănăstirii.

„Dragi tineri, voi, cei de astăzi, sunteți viitorul de mâine. Aici, în Maramureș și în toată România – „Grădina Maicii Domnului” – sunteți crescuți în familii creștine, în normalitate și simplitate, în credință, adevăr și iubire. Trebuie să duceți mai departe tradițiile moștenite din moși-strămoși, să mărturisiți pe Hristos, „fratele și prietenul” vostru mai mare și să apărați valorile noastre sfinte. Aici, împreună, parcă suntem în mijlocul Raiului, în cerul lui Dumnezeu”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

După-amiază, conform programului stabilit de către organizatori, excursia itinerantă a continuat la Muzeul Satului, acolo unde, în mijlocul tinerilor, a fost prezent Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

La acest eveniment, alături de Ierarhii Episcopiei noastre, au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere. Amintim aici pe Filip Dan-Andrei, inspector şcolar general adjunct, Pr. Virgil Jicărean, consilier al sectorului patrimoniu sacru și pictură bisericească, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizare, Pr. Bogdan Ciocotișan, paroh în Dumbrăviţa și coordonatorul Biroului de Tineret din cadrul Protopopiatului Baia Mare, preoți din protopopiat, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Ipod. Vasile Pop.

De asemenea, au fost prezenți: Florin Daniel Boltea, primarul comunei Groși, Voinaghi Cornel-Marius, inspector şcolar pentru istorie, Lect. Univ. Dr. Ilie Gherheș, Mircea Crișan și Ioana Lucăcel, cadre didactice, reprezentanți ai presei locale și alții.

Proiectul își propune promovarea istoriei județului, a personalităților și evenimentelor istorice importante, prin realizarea a patru tururi istorico-educative, practic lecții itinerante de istorie orală, câte unul în fiecare dintre cele 4 țări ale Maramureșului.

La fiecare dintre cele patru excursii itinerante de câte o zi, vor participa circa 500 de elevi de gimnaziu, fiecare în zona lor istorico-etnografică, pentru a-și putea cunoaște mai bine istoria și identitatea.

La final, toți cei 2000 de elevi se vor întâlni la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, fiecare îmbrăcați în portul lor tradițional specific zonei din care provin, reconstituind astfel harta județului și purtând steaguri cu locurile pe care le-au vizitat. Întâlnirea finală va avea loc în 31 mai, în avanpremiera Zilei copilului, de la ora 11:00, cu participarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin.

Foto: Ipod. Vasile Pop / Tudor Ciocotișan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu