Trei contrabandiști prinși într-o singură zi
Doi maramureșeni au aflat astăzi, cu surprindere, că au niște lucruri în comun: amândoi au fost condamnați pentru aceeași infracțiune (contrabandă), la pedepse identice: trei ani şi patru luni închisoare. Unde apar diferențele? Unul are 27 de ani și a fost prins la vama Petea, fiind apoi preluat de un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare. Celălalt – din Vișeu de Sus – are 44 de ani, a fost prins de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Maramureș și a fost deja depus în Penitenciarul Baia Mare. Asta ca să vorbim de contrabandiștii deja condamnați de instanță. Azi a fost prins și un adolescent de 15 ani (cetățean ucrainean), care participa și el – alături de câțiva adulți care au scăpati – la un transport de țigări de contrabandă. Cumva, a fost ziua capturării micilor contrabandiști (unul al propriu, ceilalți apreciați după mărimea pedepsei).














