Share
Zeci de hectare de teren afectate de incendii de vegetație în ultimele zile în Maramureș

Zeci de hectare de teren afectate de incendii de vegetație în ultimele zile în Maramureș

Weekend trecut a fost unul plin pentru pompierii maramureșeni, care au avut 111 intervenții. Vineri, aceștia au intervenit în 39 de situații, cele mai multe fiind  misiuni ale echipajelor SMURD. Totodată, s-a intervenit pentru stingerea a șase incendii, între care unul de pădure în Baia Sprie, pe Dealul Minei, care a necesitat mobilizarea unui număr mare de forțe – peste 35 de pompieri ai Detașamentului Baia Mare, pompieri voluntari și personal silvic.

Pe parcursul zilei de sâmbătă au fost înregistrate 32 de intervenții. Pompierii au acționat pentru stingerea a 10 incendii, dintre care trei au vizat coșuri de fum, în localitățile Sighetu Marmației, Baia Mare și Borșa, și două anexe gospodărești.

„Ultima zi de weekend a fost una încărcată pentru toate subunitățile de intervenție, fiind desfășurate în total de 47 de misiuni. Pe lângă cele 23 de misiuni medicale SMURD, forțele de intervenție au luptat cu flăcările în 14 incendii, fiind afectate o casă de locuit, o autorulotă și suprafețe mari de teren, în urma arderilor necontrolate de vegetație, o problemă majoră a acestei perioade”, informează ISU Maramureș.

Nerespectarea măsurilor care interzic arderea vegetației uscate și a celor de prevenire a incendiilor au dus la o mobilizare masivă a forțelor de intervenție la sfârșitul săptămânii trecute. În  trei zile s-au înregistrat 16 misiuni de lichidare a incendiilor de vegetație uscată și fond forestier, care au afectat o suprafață de peste 65 de hectare. Cele mai mari incendii, care au cuprins suprafețe vaste de teren și au necesitat forțe de intervenție numeroase, au fost în Ieud , Valea Chioarului, Târgu Lăpuș și Botiza .

Sursa foto: ISU Maramureș

Citește și:

60 de misiuni ale jandarmilor maramureșeni în weekend


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Publicat în:

Lasă un comentariu