De ce se încălzește din nou România. Explicația pe înțelesul tuturor - 4 ore în urmă
Dunărea își dezvăluie secretele: epave naziste, muniție, un pod roman și rămășițe de mamut ies de sub ape - 5 ore în urmă
„Noroc bun!” a răsunat din nou la Baia Sprie. Parada asociațiilor miniere din România și Slovacia - 6 ore în urmă
15 august, între credință și tradiție. De ce aceeași sărbătoare poartă mai multe nume - 9 ore în urmă
Așa arată Sfânta Maria Mare la Moisei: o mănăstire veche de secole și o tradiție care continuă să adune generații întregi în jurul ei - 10 ore în urmă
Mese de ping-pong, montate în zonele de joacă de pe malul Săsarului în Baia Mare. Vor urma și altele - 12 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXVI) - 13 ore în urmă
Maramureșul, prezent la Catedrala „Sfânta Maria” din Cleveland, SUA. „Comorile Izei”, alături de românii din diaspora - 14 ore în urmă
Oaspeți din Bruxelles și Slovacia, la „Dorul pâinii de Acasă”. Tradițiile Maramureșului, descoperite la Muzeul Satului din Baia Mare - 14 ore în urmă
O nouă carte despre istoria mineritului din Baia Sprie. Gheorghe Muntean continuă povestea unei lumi care a definit orașul - 15 ore în urmă
Zeci de hectare de teren afectate de incendii de vegetație în ultimele zile în Maramureș
Weekendul trecut a fost unul plin pentru pompierii maramureșeni, care au avut 111 intervenții. Vineri, aceștia au intervenit în 39 de situații, cele mai multe fiind misiuni ale echipajelor SMURD. Totodată, s-a intervenit pentru stingerea a șase incendii, între care unul de pădure în Baia Sprie, pe Dealul Minei, care a necesitat mobilizarea unui număr mare de forțe – peste 35 de pompieri ai Detașamentului Baia Mare, pompieri voluntari și personal silvic.
Pe parcursul zilei de sâmbătă au fost înregistrate 32 de intervenții. Pompierii au acționat pentru stingerea a 10 incendii, dintre care trei au vizat coșuri de fum, în localitățile Sighetu Marmației, Baia Mare și Borșa, și două anexe gospodărești.
„Ultima zi de weekend a fost una încărcată pentru toate subunitățile de intervenție, fiind desfășurate în total de 47 de misiuni. Pe lângă cele 23 de misiuni medicale SMURD, forțele de intervenție au luptat cu flăcările în 14 incendii, fiind afectate o casă de locuit, o autorulotă și suprafețe mari de teren, în urma arderilor necontrolate de vegetație, o problemă majoră a acestei perioade”, informează ISU Maramureș.
Nerespectarea măsurilor care interzic arderea vegetației uscate și a celor de prevenire a incendiilor au dus la o mobilizare masivă a forțelor de intervenție la sfârșitul săptămânii trecute. În trei zile s-au înregistrat 16 misiuni de lichidare a incendiilor de vegetație uscată și fond forestier, care au afectat o suprafață de peste 65 de hectare. Cele mai mari incendii, care au cuprins suprafețe vaste de teren și au necesitat forțe de intervenție numeroase, au fost în Ieud , Valea Chioarului, Târgu Lăpuș și Botiza .
Sursa foto: ISU Maramureș
Citește și:














