Veniți din Guineea Franceză şi Gambia, opriți în România și trimiși în Ucraina
Ieri dimineață, 2 mai, un echipaj al Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – ITPF Sighetu Marmației a depistat în apropierea frontierei de stat, în localitatea Falcău, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În urma verificărilor s-a constatat că sunt cetăţeni din Guineea Franceză şi Gambia și au vârsta de 25, respectiv 17 ani. Aceștia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, pe jos. Bărbații vor fi preluați de autoritățile ucrainene, în baza acordului de readmisie.














