Un portbagaj plin cu țigări, descoperit în trafic
Miercuri, 3 aprilie, în jurul orei 07.30, polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au oprit în trafic, în Oncești, un autoturism marca Skoda Octavia, condus de maramureșeanul L.N. (de 63 de ani).
Polițiștii au descoperit în portbagaj mai multe colete care conțineau 2.990 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 35.000 lei. Țigările au fost confiscate, iar mașina indisponibilizată.
De asemenea, polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au descoperit în apropierea frontierei de stat 5.490 de pachete cu țigări, în valoare de 64.200 lei.





