Share
Un maramureșean de 71 de ani fără permis și cu alcoolemie a provocat accident, iar apoi a fugit de la fața locului

Un maramureșean de 71 de ani fără permis și cu alcoolemie a provocat accident, iar apoi a fugit de la fața locului

Ieri, 22 noiembrie, la ora 17.20, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier pe strada Dr.Victor Babeș din municipiul Baia Mare.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 71 de ani, care nu deține permis de conducere, a condus un autoturism dinspre strada Victoriei în spre strada Iuliu Maniu, iar la intersecția cu strada Ştefan Cel Mare, a virat la dreapta moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat pe strada Ștefan Cel Mare, la volanul căruia se afla un bărbat de 26 de ani, din Baia Mare.

Conducătorul auto de 71 de ani nu a oprit la locul producerii accidentului rutier, acesta continuându-și deplasarea până la domiciliu, fiind urmărit de șoferul de 26 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe  biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Față de conducătorul auto de 71 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu