Share
Trei accidente  „întâmpină” în Maramureș ”Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere”

Trei accidente „întâmpină” în Maramureș ”Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere”

Astăzi dimineață,  în zona Metro, circulația a fost îngreunată de un accident rutier (vezi foto). La fața locului au venit echipaje de ambulanță și de pompieri. Ieri după masă, un șofer a intrat cu BMW-ul pe care îl conducea într-o poartă de fier forjat a unui localnic din Hărnicești. Asta după ce i-a explodat un cauciuc. Dar măcar nimeni n-a pățit nimic.  Ieri seară, într-o parcare de bloc din Baia Mare, un copil de trei ani se dădea  cu hoverboard-ul fără a fi supravegheat de părinti.Aa fost surprins și accidentat de mașina condusă de un băimarean de 33 ani. La fața locului au venit echipaje de ambulanță și de pompieri.

Cam în acest fel e întâmpinat în Maramureș 19 septembrie, Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere.

Proiectul EDWARD

Pornind de la faptul  că media zilnică la nivelul Uniunii Europene este de 70 morți/zi, Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa – TISPOL a inițiat Proiectul EDWARD, care a propus ca în fiecare an să reușim   o zi europeană fără persoane decedate în accidente rutiere. În acest an, 19 septembrie a fost propusă să fie Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere (cu două zile mai devreme decât anul trecut).

Prin proiectul EDWARD – susținut și în acest an de către poliţiştii maramureşeni – ni se reamintesc câteva recomandări simple și utile, poate-poate ne-or intra în cap și le vom respecta.

 

Iată-le:  să reamintim familiei, prietenilor și colegilor să sporească atenția la volan;

–  să conducem cât mai prudent și să respectăm regulile de circulație atât la volan, cât și pe motocicletă sau bicicletă;

–  să pornim farurile pentru a fi mai vizibili în trafic;

–  să fim atenți și să sporim vigilența în preajma pietonilor, bicicliștilor, motocicliștilor, copiilor, persoanelor în vârstă;

–  să conducem cu o viteză care este, în același timp, și legală și sigură;

–  să acordăm o atenție deosebită atunci când conducem în apropierea școlilor ori în zone unde sunt mulți copii;

– să nu conducem niciodată sub influența alcoolului sau a medicamentelor ori substanțelor care ne-ar putea afecta siguranța;

– să  ne asigurăm corespunzător și păstrăm distanța de siguranță în mers;

–  să purtăm întotdeauna centura de siguranță și avem grijă ca și cei care călătoresc cu noi să o poarte;

– să  nu folosim telefonul mobil în timp ce conducem;

– să nu ne lăsăm distrași de nimic din interiorul sau exteriorul mașinii ori din mintea noastră;

– să fi un exemplu pentru cei care călătoresc cu noi, conducând calm şi sigur!

Foto: Mircea Hotea (Radare Maramureș)

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

2 Comentarii în această postare

  1. Povesti.Primarul trebuie sa evalueze impreuna cu cei care se pricep,zonele de risc si sa le inlature.Trecerile de pietoni au indicatoare ascunse dupa copaci si prin boscheti,fara indicatoare de presemnalizare.Oricum se circula cu viteza peste limita legala in zona trecerilor de pietoni,ceea ce necesita semaforizari,inaltarea asfaltului in zona trecerilor,sensuri giratorii,acolo unde nu sunt,parapeti in zonele cu linie dubla continua,instalarea de camere video si chiar camere radar,ca in strainatate.

    Răspunde
    • Pe cei din Primarie nu prea ii intereseaza trecerile de pietoni,ca doar au masini de serviciu si nu prea circula pe jos,astfel incat nu sunt sanse sa fie accidentati pe vreo trecere.In schimb in zonele in care locuiesc au reglementat viteza la maxim 30 km/h,sa nu care cumva sa-i prafuiasca careva sau Doamne-fereste sa le calce cumva pisica.

      Răspunde

Lasă un comentariu