Share
Șase răniți într-un accident la Groși. Din nou se arată cu degetul spre acostamentul dubios

Șase răniți într-un accident la Groși. Din nou se arată cu degetul spre acostamentul dubios

Un autoturism încărcat la maximum (șoferul, patru copii și o femeie cu un bebe în burtă) s-a răsturnat pe plafon, în seara zilei de 26 iunie,  în zona fostului CAP din Groși, chiar în dreptul reclamei care anunța deschiderea unui depozit de mobilă second-hand. Se pare că roata mașinii a mușcat din acostamentul-minune, motiv pentru care șoferul a pierdut controlul direcției și nu a mai reușit să o redreseze. Toți ocupanții mașini au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.

Accidentul redeschide discuția despre modernizarea DN 18B și ale lui acostamente periculoase. Nemaivorbind de faptul că drumul se modernizează, dar nu se și repară. De mai bine de una (în orice caz înainte ca să înceapă modernizarea drumului) la coborârea din Groși spre Popasul Regal nu s-a făcut nimic pentru a remedia  alunecarea de teren care a afectat șoseaua. De fapt, s-a făcut ceva: s-au pus indicatoare că, pe o porțiune, se circulă pe o singură bandă. Iar când reamintim de aceste lucruri, nu e vorba de cârcoteală, ci de siguranța circulației.

Foto: Eduard Molnar (Radare Maramureș)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu