Urmează să vă pensionați din învățământ? De la 1 septembrie ar putea deveni aplicabilă prima de două salarii de bază - 2 ore în urmă
Dan Daniel, unul dintre cei mai îndrăgiți violoniști ai Maramureșului, își sărbătorește ziua de naștere - 3 ore în urmă
Țara Lăpușului a trecut din nou Prutul. Artiști din Târgu Lăpuș, la Căpriana și Scoreni - 3 ore în urmă
Centru nou de recuperare neuromotorie pentru adulții cu dizabilități, în Baia Mare - 6 ore în urmă
Alertă de urs pe strada Colonia Topitorilor din Baia Mare. A fost transmis mesaj RO-Alert - 7 ore în urmă
Sfântul Alexandru – La mulți ani celor care îi poartă numele! - 8 ore în urmă
30 august 1950: s-a născut profesorul Dan V. Achim, un nume legat de istoria și memoria Maramureșului - 8 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 30 august 2026 - 9 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la pilda lucrătorilor celor răi; Duminica a 13-a după Rusalii - 19 ore în urmă
La o cafea cu Ioan Marchiș. Despre Pintea, George Pop de Băsești, „Arcul Solar” și memoria unui oraș - 20 de ore în urmă
Sancțiuni în valoare de 2,76 milioane de lei pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale
Inspecția Națională a Apelor din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române” (ANAR) a aplicat amenzi în valoare de 2,76 milioane de lei și a înaintat 2 plângeri penale în cadrul a 155 de controale mixte. Sancțiunile au vizat exploatarea agregatelor minerale desfășurate în afara perimetrului autorizat sau fără acte de reglementare.
Acțiunile au început în luna mai și sunt derulate în baza protocolului încheiat între Inspecția Națională a Apelor din cadrul ANAR, Garda Națională de Mediu și Inspectoratul General al Poliției Române.
Din totalul amenzilor, în județul Maramureș au fost aplicate, în trei zile, 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 670.000 de lei. Acțiunile au fost rezultatul a 31 de controale derulate de către 16 inspectori și 6 topografi din cadrul A.N. Apele Române împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Maramureș și Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Exploatarea ilegală a agregatelor minerale în albie are impact negativ asupra activității de gospodărire a apelor, întrucât pune în pericol stabilitatea malurilor. În plus, crearea depozitelor de nisip, pietriș și pământ în albie poate bloca secțiunile de scurgere a apelor provocând creșteri artificiale de niveluri.
Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului și vor viza agenții economici la nivel național care desfășoară activități de exploatare a agregatelor minerale.











