Share
Proiectul „Independență și Responsabilitate” a ajuns la final; copiii și tinerii participanți au înțeles că pentru a fi independent trebuie să fii, în primul rând, responsabil

Proiectul „Independență și Responsabilitate” a ajuns la final; copiii și tinerii participanți au înțeles că pentru a fi independent trebuie să fii, în primul rând, responsabil

Proiectul partenerial „Independență și Responsabilitate”, iniţiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului  (IPJ) Maramureş, găzduit de American International School of Transylvania, a ajuns la final.

După o săptămână în care polițiștii de prevenire s-au întâlnit cu 47 de copii frumoși și curioși și 23 de tineri din ţări diferite, bine informați, cu regret, dar în același timp cu mulțumire, își iau la revedere.

Cu toate că întâlnirile au avut loc în mediul online, acestea au fost interactive, pline de bună dispoziție și schimb de informații pentru că atât micuții, cât și tinerii au manifestat interes pentru temele dezbătute (siguranța în mediul online și traficul de persoane) și au înțeles că pentru a fi independent, în primul rând trebuie să fii responsabil.

Copiii și tinerii au avut ca sarcină formularea unor mesaje, idei în limba engleză pe temele discutate. Astfel, redăm mai jos câteva din mesajele interesante care au venit din partea lor.

Mesajele tinerilor voluntari despre traficul de persoane:

Republica Cehă

„Republica Cehă joacă rolul de țară tranzit, dar uneori și persoane cehe sfârșesc a fi victime ale traficului de persoane în străinătate sau chiar în țară. În anii 90 persoanele cehe erau traficate în Germania, dar azi cele mai multe sunt traficate în Marea Britanie sau Irlanda, unde fetele adesea sunt forțate să se căsătorească cu bărbați pakistanezi sau afgani. Aceste cazuri de trafic de persoane includ prostituție, locuri de muncă în spălătorii de mașini, servicii hoteliere și restaurante, când o persoană lucrează 12-14 ore pe zi, trăiește în condiții proaste fără hrană suficientă sau angajatorul îi percepe taxe. Persoanele transportate din aceste motive în Cehia sunt de obicei din est, în principal din Ucraina.”

Spania

„După seminarul pe care l-am avut despre traficul de persoane, am putut să mă gândesc la câteva puncte diferite care consider eu că au ceva de-a face cu această problematică. În primul rând importanţa instrumentelor juridice şi a organismelor specializate care lucrează pe acest aspect. Întrucât este o problemă care depăşeşte graniţele naţionale este evident că o soluţie transfrontalieră poate fi necesară pentru a rezolva problemele. Prin urmare, este important să lucrăm la consolidarea reţelelor dintre state, atât în interiorul Uniunii Europene cât şi în afara acesteia, care să permită detectarea şi intervenţia cât mai curând posibil. De asemenea este important să le oferim victimelor traficului de persoane instrumente diferite, nu numai legale, ci şi psihologice.”

Portugalia

„Consider că a fost util, mai ales să primesc sfaturi despre cum să evit să devin victimă a traficului de persoane sau ce să faci dacă se întâmplă. Legat de datoria noastră ca cetățeni, încă nu sunt prea sigur cum să acționez. De exemplu, există povești în Portugalia, și probabil în multe alte țări, legate de cerșetorii care provin din alte părți ale Europei și mă întreb, ar trebui să îi întreb dacă sunt în regulă?!… Dacă cineva ar trebui să se amestece sau să ceară ajutor poliției, de exemplu.”

România

„Majoritatea informațiilor le știam deja, dar ceva nou pentru mine (la ce nu m-am gândit) este acel sfat privind memorarea numărului Ambasadei României în țara respectivă.”

Mesajele copiilor  despre siguranța în mediul online

„Să nu aveți niciodată încredere în persoanele pe care nu le cunoașteți când vine vorba de datele personale, indiferent de interfața pe care o are o persoană, trebuie să fii foarte prudent cu privire la intențiile sale. ”

„În jocurile online nu e bine să vorbești cu alți jucători cărora să le spui informații personale, doar cu prietenii poți să vorbești.”

„Dacă îți dai datele cu caracter personal unei persoane străine există posibilitatea să ți le fure.”

Poliţiştii mulțumesc organizatorilor taberei, cadrelor didactice din cadrul American International School of Transylvania pentru interesul pe care l-au manifestat față de prezența polițiștilor la activități, precum și pentru sprijinul și implicarea în derularea activităților. Pentru că doar „împreună suntem mai puternici” poliţiştii de prevenire vor continua proiectul partenerial şi după începerea anului şcolar pentru a sprijinii copiii să fie pe cât de independenţi pe atât de responsabili.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu