Share
Cinci accidente în ultimele 24 de ore; Au rezultat și victime, iar unii șoferi s-au dovedit a fi sub influența alcoolului

Cinci accidente în ultimele 24 de ore; Au rezultat și victime, iar unii șoferi s-au dovedit a fi sub influența alcoolului

Ieri, 30 noiembrie, la ora 15.55, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Grănicerilor.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 36 de ani, din Baia Mare, condus dinspre strada Păltinişului înspre bulevardul Unirii, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un autoturism şi a intrat în coliziune cu acesta.

La volanul autoturismului acroșat  a fost identificată o femeie de 36 de ani, din Baia Mare. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul femeii, iar în cazul bărbatului rezultatul a fost de 1.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii băimăreni au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

De asemenea, azi noapte, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au mai intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Independenței din municipiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că două autoturisme au intrat în coliziune la intersecția cu bulevardul Decebal.

La volanul autoturismelor au fost identificați doi bărbați de 22 respectiv 38 de ani, ambii din Baia Mare.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul șoferului de 22 de ani, iar în cazul bărbatului de 38 de ani, rezultatul a fost de 1.18 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, însă acesta a refuzat recoltarea probelor.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Azi noapte, în jurul orei 03.00, polițiștii din Seini au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism și o remorcă, condus dinspre Baia Mare înspre Satu Mare, a derapat și a intrat într-un șanț situat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, acroșând capul de pod situat în dreptul unui imobil.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 48 de ani, din Republica Moldova.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 32 de ani din Vaslui, aflat ca pasager în locul din dreapta față.

Acesta a fost transportat de către un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul Județean de Urgențe Dr. Constantin Opriș Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, ulterior fiindu-i recoletate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Tot ieri, 30 noiembrie, la ora 18.37, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un accident rutier produs pe D.N. 18, în localitatea Vadu Izei.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 61 de ani, din Ocna Șugatag, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sighetu Marmației înspre Berbești, a surprins și accidentat un bărbat de 35 de ani, din Sighetu Marmației, care se afla angajat în traversarea părții carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Victima accidentului rutier nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Traficul rutier a fost blocat până la finalizarea cercetării la fața locului.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Azi dimineață, în jurul orei 05.30, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Republicii din municipiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 21 de ani, din Baia Mare, a intrat în coliziune frontală cu un microbuz care era condus din sens opus de către un bărbat de 70 de ani,din Baia Mare.

Șoferul de 70 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, iar în cazul tânărului nu a fost posibilă testarea alcoolscopică din cauza leziunilor suferite în urma accidentului rutier, fiindu-i recoltate probe biologice de sînge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru lămurirea circumstanțelor si pentru luarea măsurilor legale care se impun


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu