Share
”Mă dusei să trec la Tisa”, în altă interpretare, de 68.500 lei

”Mă dusei să trec la Tisa”, în altă interpretare, de 68.500 lei

La miezul nopții de ieri, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul SPF Valea Vișeului  a observat mai multe persoane care transportau de la frontieră către interior colete voluminoase. De aici scenariul e cunoscut, diferind ziua, echipajul și  persoanele. În rest, țigările sunt aceleași (de proveniență ucraineană), procedura de somare e aceeași (somații verbale și apoi focuri de avertisment în aer), ca și reacția celor vizați (abandonarea coletelor și înot prin Tisa spre teritoriul ucrainean), precum și confiscarea țigărilor. Mai diferă câteva amănunte specifice: numărul focurilor de avertisment trase – șase în cazul de față -, precum  și mărimea și valoarea capturii: acum, 5.850 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 68.500 lei.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu