Share
„M.A.I. etic, M.A.I. integru!”: Serviciul Anticorupție Maramureș, acțiune în Piața Izvoare din Baia Mare (FOTO)

„M.A.I. etic, M.A.I. integru!”: Serviciul Anticorupție Maramureș, acțiune în Piața Izvoare din Baia Mare (FOTO)

În contextul Campaniei de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, în perioada 25 octombrie – 31 octombrie 2021, polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au desfășurat activități preventive destinate atât cetățenilor, cât și funcționarilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub denumirea „Investigăm pentru siguranța dumneavoastră”.

Astfel, în data de 29 octombrie, ofițerii D.G.A. – S.J.A. Maramureș, împreună cu polițistii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Maramureș au distribuit cetățenilor materiale de informare specifice domeniului de activitate vizat, cu mesajul „Investigăm pentru siguranța dumneavoastră”.

Activitățile au fost desfășurate în piața centrală agroalimentară „Izvoare” din municipiul Baia Mare, publicul țintă fiind reprezentat atât de cetățenii aflați în piața centrală, cât și operatorii economici care-și desfășoară activitatea acolo. Mesajele și materialele de informare au fost transmise în vederea atingerii scopului campaniei, respectiv în vederea conștientizării cetățenilor cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării acestora.

Totodată, în cadrul discuțiilor, cetățenii au fost informați cu privire la competența Direcției Generale Anticorupție și a sistemului național Call center anticorupție 0800.806.806.

Având în vedere contextul epidemiologic actual activitatea s-a desfășurat cu respectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii virusului SARS – CoV2.

Campania națională „M.A.I. etic, M.A.I. integru!” se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, dorindu-se ca prin implementarea ei să contribuie la consolidarea integrității și, implicit, a încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății.

Vă reamintim faptul că cetățenii pot sesiza faptele de corupție la adresa de e-mail a Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, maramures.dga@mai.gov.ro sau personal, la sediul instituției din municipiul Baia Mare, str. Tineretului, nr. 2, camerele 35-39 (în incinta Poliţiei Municipiului Baia Mare).


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

1 Comentariu în această postare

  1. Acum patrusprezece ani m-am lăsat de fumat. Înainte, nu mă întreaba în piața nimeni, dacă vreau țigări. Acum dacă nu mai fumez, mă întreabă! Nu-i interesant?

    Răspunde

Lasă un comentariu