La graniță, țigări trecute înot și abandonate pe uscat
Azi noapte, polițiștii de frontieră au observat pe raza localității Teceu, mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa. Ajunse pe malul românesc, acestea au început să transporte către interiorul țării colete voluminoase, moment în care polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora.
Bărbații au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul statului vecin, ignorând somațiile legale prin voce.
La locul faptei, în cele 24 colete au fost descoperite 13.250 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de peste 155.000 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.
Foto: politiadefrontieră.ro














