Share
Infracțiunile de la miezul nopții: Se plimbau cu autoturismele prin Baia Mare deși erau fără permis și cu alcoolemie

Infracțiunile de la miezul nopții: Se plimbau cu autoturismele prin Baia Mare deși erau fără permis și cu alcoolemie

Azi-noapte, în jurul orei 00.00,  polițiștii din Baia Mare au oprit pentru control  două autoturisme  care erau conduse pe bulevardul Independenței din municipiu.

La volanul autoturismelor au fost identificați doi bărbați de 26, respectiv 30 de ani.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că niciunul nu deține permis de conducere, iar autoturismele nu sunt înmatriculate.

Față de cei doi au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare.

Tot azi-noapte, la ora 00.10, polițiștii au observat pe strada Gheorghe Șincai, din Baia Mare, un autoturism care a pătruns într-o intersecție, fară să respecte culoarea roșie a semaforului electic.

S-a pornit în urmărirea acestuia până pe strada George Coșbuc, unde a fost oprit.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din municipiu, care a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu