Polițiști la discuții cu studenții despre prevenirea infracțiunilor sexuale și a violenței domestice - 5 ore în urmă
Salvamontiștii au recuperat din Munții Maramureșului un ucrainean care a mărturisit că a dezertat după ce a luptat pe front doi ani și opt luni - 5 ore în urmă
Minaur și-a luat pivot norvegian - 8 ore în urmă
Meci cu o echipă de pe podium pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare în ultima etapă din campionat - 9 ore în urmă
Medalie de aur pentru CSS Sighet la atletism U10 - 10 ore în urmă
Elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Luca Caragiale” Baia Mare, calificați la Olimpiada Națională de Dezbateri pentru juniori - 11 ore în urmă
TVR 1 și TVR Sport transmit Gala oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00” - 12 ore în urmă
Verificări în Maramureș privind salubrizarea cursurilor de apă și întreținerea șanțurilor și rigolelor - 12 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu împlinește azi o frumoasă vârstă - 12 ore în urmă
Vernisajul microexpoziției „Păzitoarea semintzei” va avea loc la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - 12 ore în urmă
Incidente la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
Slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului, considerată un moment istoric pentru Biserica Ortodoxă Română, a reunit mii de credincioși, clerici și oficialități din țară și străinătate. Evenimentul a fost supravegheat de un dispozitiv amplu de ordine publică, cu sprijinul Poliției, Jandarmeriei și ISU București-Ilfov. Ceremonia a fost marcată de mai multe incidente, de la huiduieli la adresa politicienilor până la evenimente mai puțin obișnuite.
Jandarmii bucureșteni au reținut un bărbat care împărțea materiale tipărite cu conținut interzis de lege, în zona Calea 13 Septembrie, unde se adunaseră mii de credincioși. Potrivit unui comunicat transmis de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), incidentul a avut loc în jurul orei 10:30, în zona publică din apropierea Catedralei Naționale.
„Astăzi, pe Calea 13 Septembrie (zona publică), în jurul orei 10:30, jandarmii au observat un bărbat în timp ce distribuia cetățenilor materiale informative sub formă de ziare. În conținutul acestora apăreau referiri explicite care contravin prevederilor O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid”, se arată în comunicatul DGJMB, citat de Mediafax.
După interceptare, bărbatul – identificat ulterior ca C.U., domiciliat în județul Prahova – a fost predat polițiștilor pentru continuarea cercetărilor, fiind întocmite documentele necesare sesizării organelor de urmărire penală.
Publicația distribuită conținea articole semnate de mai multe persoane, printre care și fostul Ministru de Externe Adrian Severin, potrivit imaginilor obținute de Știri pe Surse.ro.

Surse judiciare citate de aceeași publicație menționează că, pe parcursul slujbei, jandarmii au mai intervenit în două situații distincte:
- un bărbat care a aruncat bucăți de pâine spre oficialități,
- o altă persoană care a adresat injurii participanților și forțelor de ordine.
Ambele persoane au fost îndepărtate din zona de desfășurare a evenimentului și identificate ulterior pentru aplicarea măsurilor legale.
O.U.G. nr. 31/2002 interzice în România promovarea, prin orice mijloace, a simbolurilor, ideilor sau organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, precum și cultul persoanelor vinovate de crime de război sau genocid. Infracțiunile de acest tip sunt pedepsite penal, inclusiv prin închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Sursa imagini : Știri pe surse.ro
Vasile Petrovan















