Garaj auto cu pachete de țigări pe post de …piese de schimb
Miercuri, 20 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş au avut mandate să facă percheziții la două imobile din Lunca la Tisa.
În garajul de la imobilul care aparține cetățeanului român F.D. (38 ani), în canalul auto au găsit mai multe colete care conțineau 7.520 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 88.000 de lei. Marfa a fost confiscată, iar cercetările continuă.






