Share
Femeia care a ucis cu mașina două fete, în Capitală, lăsată în libertate

Femeia care a ucis cu mașina două fete, în Capitală, lăsată în libertate

Femeia care a provocat accidentul teribil în care au murit două fete, în București, va fi eliberată. Judecătorii au respins cererea parchetului de arestare preventivă.

Magistrații de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 2 au decis să respingă cererea Parchetului de arestare preventivă și a plasat-o pe femeie sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Nu este o decizie definitivă, iar procurorii o pot contesta, însă ea este executorie, ceea ce înseamnă că femeia poate pleca acasă imediat ce va expira măsura reținerii, în după amiaza de marți.

Femeia are o serie de obligații de respectat pe durata anchetei, între care să nu ia legătura cu martorii din acest caz și să se prezinte la Poliție și Parchet atunci când este chemată.

Femeia este cercetată pentru ucidere din culpă, iar procurorii au decis să o rețină luni, după ce au sosit rezultatele expertizei INML, care arătau că femeia consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Sursa – digi24.ro.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu