Share
Estul Sălbatic: Mașina șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus a fost incendiată. Autorii, căutați de oamenii legii (VIDEO ȘI FOTO)

Estul Sălbatic: Mașina șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus a fost incendiată. Autorii, căutați de oamenii legii (VIDEO ȘI FOTO)

Răzbunare a contrabandiștilor? Cel puțin asta pare, la prima vedere, pățania din noaptea de duminică spre luni a șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

Mașina i-a luat foc, motiv pentru care pompierii s-au deplasat să stingă flăcările. S-a stabilit apoi că acesta a fost pus intenționat, cel mai probabil cu un cocktail molotov.

Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației a declarat că „azi noapte, în jurul orei 03.00, mașina personală a șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, aflată într-o parcare lângă DN 18, pe raza localității Moisei, a fost incendiată. La fața locului s-au prezentat polițiștii împreună cu pompierii care au procedat la stingerea și lichidarea incendiului. În cauză, reprezentanții IPJ Maramureș au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale”.

„Azi noapte, la ora 02.55, un bărbat domiciliat în comuna Moisei a sesizat poliția despre faptul că pe drumul principal în zona Izvorul Dragoș are loc un incendiu de autovehicul. Polițiștii împreună cu pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului. S-a procedat la stingerea și lichidarea incendiului. Pompierii au stabilit cauza probabilă a izbucnirii incendiului ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Ce pățesc polițiștii care luptă împotriva infractorilorAseară, mașina șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, din cadrul ITPF Sighetu Marmației a fost incendiată în stil mafiot și a ars în întregime în parcarea Izvorul Dragoș din localitatea de domiciliu, folosindu-se un cocktail Molotov.Vișeu de Sus și Borșa sunt recunoscute ca fiind patria contrabandiștilor cu țigări de la frontiera cu Ucraina, iar șeful sectorului poliției de frontieră este unul dintre dușmanii acestora, la nivelul instituției fiind înregistrate capturi impresionante de produse de contrabandă.Cam acestea sunt riscurile la care sunt supuși polițiștii, iar dacă ai ghinionul să fii în mașină, poți arde de viu. Riscurile sunt incomensurabile, iar legislația permisivă și îndoielnică nu face decât să încurajeze atacurile la adresa polițiștilor.

Gepostet von Sindicatul Europol am Sonntag, 28. Juni 2020

„Ce pățesc polițiștii care luptă împotriva infractorilor. Aseară, mașina șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, din cadrul ITPF Sighetu Marmației a fost incendiată în stil mafiot și a ars în întregime în parcarea Izvorul Dragoș din localitatea de domiciliu, folosindu-se un cocktail Molotov. Vișeu de Sus și Borșa sunt recunoscute ca fiind patria contrabandiștilor cu țigări de la frontiera cu Ucraina, iar șeful sectorului poliției de frontieră este unul dintre dușmanii acestora, la nivelul instituției fiind înregistrate capturi impresionante de produse de contrabandă. Cam acestea sunt riscurile la care sunt supuși polițiștii, iar dacă ai ghinionul să fii în mașină, poți arde de viu. Riscurile sunt incomensurabile, iar legislația permisivă și îndoielnică nu face decât să încurajeze atacurile la adresa polițiștilor”, a fost recația Sindicatului Europol.

Vom reveni cu detalii!

C.Ț.

Foto – ilustrativ, public domain


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu