Share
De 1 Iunie: Polițiștii îi invită pe copii și părinți la o întâlnire preventiv-educativă

De 1 Iunie: Polițiștii îi invită pe copii și părinți la o întâlnire preventiv-educativă

Când am fost mici ne-am dorit mereu să creștem. Când am crescut, ne-am dorit să redevenim copii.

Copilăria ar trebi să fie cea mai frumoasă perioadă din viața unui om. Este perioada în care jocul, veselia și bucuria ar trebui să fie ingredientele zilnice. Din păcate prea mulți copii în secolul  nostru sunt triști din diferite motive. Fie că părinții nu le sunt aproape, fie nu au părinți, fie cei pe care îi au îi neglijează, fie aceștia sunt prea ocupați cu asigurarea unui venit decent, fie au tot ce le trebuie, dar sunt abuzați, agresați fizic ori sexual ori emoțional.

Polițiștii de prevenire, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, prin Echipa Intersectorială Locală din care fac parte vă transmit cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, următorul articol din legea 272/2004, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului:

„Sunt interzise săvârșirea oricărui act de violență, precum și privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât și în instituțiile care asigură protecția, îngrijirea și educarea copiilor, în unități sanitare, unități de învățământ, precum și în orice altă instituție publică sau privată care furnizează servicii sau desfășoară activități cu copiii” – transmit polițiștii maramureșeni.

Totodată, cu ocazia zilei tuturor copiilor din lumea întreagă, polițiștii invită copiii și părinții la o întâlnire preventiv-educativă, mâine, ora 11:00, în parcarea Value Centre din Baia Mare.

Copiii vor avea ocazia să vadă o autospecială și o motocicletă a poliției cu dotările ei și, nu în ultimul rând, vor avea ocazia să stea de vorbă cu polițiștii de prevenire despre pericolele cu care se pot confrunta în lumea reală și virtuală, despre măsurile preventive care îi pot ajuta să evite victimizarea și totodată comportamentele delincvente.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu