Ilie Bolojan și-a consolidat poziția în fruntea PNL după Congresul Extraordinar - 1 oră în urmă
Tenorul băimărean Tudor Bărbos și destinul său artistic - 2 ore în urmă
Evenimentul „Flori de Sânziene” de la Tăuții Măgherăuș a fost un succes; Mii de oameni au sărbătorit împreună - 4 ore în urmă
Maramureșeanul Adrian Daniel Gaspar, premiat la concursul „Armonii Vocal Instrumentale” - 4 ore în urmă
Secția de natație a CS Seini se întoarce cu cinci medalii de la Campionatul Național - 5 ore în urmă
Cod galben de caniculă în Maramureș și nordul Transilvaniei - 6 ore în urmă
Moment important pentru arbitrajul românesc: Istvan Kovacs a condus meciul cu numărul 1.000 din istoria Campionatului Mondial al Cluburilor - 7 ore în urmă
Lelea Varvara din Libotin a împlinit un secol de viață - 8 ore în urmă
Congres decisiv pentru PNL: liberalii își aleg astăzi noua conducere - 8 ore în urmă
Diversitatea culturală într-o lume tot mai fragmentată - 9 ore în urmă
Contrabanda cu TIR-ul: captură de țigări în valoare de peste 1.000.000 de euro
România este una dintre țările cu un nivel ridicat al contrabandei cu țigarete din Europa de Est, un factor favorizant pentru acest statut find acela că are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, pe teritoriul cărora prețul tutunului poate fi de până la 3-4 ori mai mic. Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă În perioada 2013-2018, la frontiera României s au fost descoperite și confiscate 42,3 milioane pachete cu ţigări, cu o valoare de peste 390 milioane lei. Adică o medie de 65.000.000 lei/an
Suma aceasta se adună greu, căci capturile curente sunt de 600-1000 de lei (de regulă persoane fizice care, odată prinse, mai au de achitat și o amendă de 5.000 de lei) și variază de la zeci până la sute de mii de lei pentru cele traficate la frontieră, abandonate de contrabandiști care fug să nu fie prinși). Aceste valori țin de mica și media contrabandă. Marea contrabandă se face cu TIR-urile (uneori chiar cu trenul), dar capturile de acest gen sunt foarte rare. Prietenii știu de ce.
De aceea, o captură de peste 1.000.000 de euro dintr-un foc e un eveniment rar și, oarecum, surprinzător. Și prima întrebare care se pune de obicei nu e ”cum au reușit să-i prindă?”, ci o alta: ”oare cine nu și-a primit dreptul?”
Iată că în 24 septembrie, la PTF Nădlac II – Csanadpalota s-a realizat o astfel de captură. Un șofer de TIR care venea din Ungaria în țară, conducea un TIR (cap tractor DAF, plus semiremorcă KRONE, ambele înmatriculate în România). El a declarat că transportă 26 de paleţi cu ambalaje pentru piese auto.
La control, în semiremorcă au fost descoperiţi 22 de paleţi – ascunşi prin metoda ”capac” în spatele celor cu piese auto – care conţineau circa 440.000 pachete de ţigări netimbrate, în valoare de circa 5.000.000 lei. Țigările au fost confiscate, iar șoferul Ioan Pop (30 de ani) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Șoferul a contestat decizia de arestare, dar fără succes. El a rămas în arest, dar se poate consola cu gândul că deține un record al capturilor de țigări traficate.















