Share
Cinci răniți în trei accidente petrecute într-un interval de 80 de minute

Cinci răniți în trei accidente petrecute într-un interval de 80 de minute

La prima ninsoare din acest an, pe drumurile din județ au avut loc ieri, 2 decembrie, numeroase accidente. Din păcate, unele au fost cu victime:

  • 14.30 – un cetățean polonez (28 de ani) conducea o autoutilitară pe strada Victoriei din Baia Mare când a intrat în coliziune cu mașina din faţa sa, la volanul căreia se afla un bărbat de 33 ani. La rândul său, acesta a intrat în autoturismul din faţă, condus de un băimărean de 50 de ani, iar mașina a fost proiectată în şanţ. Atât șoferul celei de-a doua mașini, cât și o pasageră de 29 de ani au fost răniți;
  • 15.30 – un bărbat de 37 de ani conducea mașina din direcția Săcălășeni spre Remetea Chioarului, însă într-o curbă periculoasă la stânga nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil acoperit cu zăpadă.  A derapat, a pătruns pe celălalt sens și s-a oprit în capătul de pod al unui imobil. O pasageră de 58 de ani a fost rănită;
  • 15.50 – un alt șofer, de 50 de ani, care conducea autoturismul pe DN 18B, dinspre Cernești spre Târgu Lăpuș, nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului. Atât șoferul, cât și un pasager de 35 de ani au fost răniți și transportați la spital, unde au rămas internați.

Foto: arhivă


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu