Braconaj cinegetic cu armă letală, deținută ilegal
Vineri, 20 iulie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat două percheziţii domiciliare în Ieud, vizând un bărbat de 56 de ani, bănuit de comiterea unor infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. Poliţiştii au găsit – şi ridicat – o armă letală de vânătoare, muniţia şi o lunetă aferente acesteia, mai multe kg de carne de vânat, trei trofee de căprior şi două de cerb.
Verificările au arătat că bărbatul nu este autorizat pentru a deține, purta și folosi arme și muniții, iar arma ridicată nu figurează ca fiind înregistrată în evidenţele poliţiştilor. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.














