Azi-noapte, în Baia Mare: Două mașini au fost cuprinse de flăcări
Azi-noapte, în jurul orei 02.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin 112 de un tânăr de 20 de ani, din municipiu, că pe strada Rapsodiei s-a produs un incendiu la două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică și două echipaje de pompieri din cadrul ISU Maramureș, care au localizat și lichidat incendiul.
Pompierii aflați la fața locului au stabilit cauza probabilă a izbucnirii incendiului ca fiind folosirea intenționată a unei surse de aprindere, iar ulterior focul s-au extins la o altă mașină aflată în apropiere.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Foto: arhivă













