Au făcut accidente având alcoolemie de 1,91 și 1,22 la mie
Aseară, în jurul orei 20.00, un bărbat de 43 de ani care conducea mașina dinspre Săcălășeni spre Cătălina a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă şi s-a oprit într-un șanț. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale, acesta refuzând să fie transportat la o unitate medicală. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea.
Un alt accident s-a produs în Bârsana. În timp ce patrulau pe DC Valea Morii, poliţiştii au observat un autoturism avariat, iar lângă acesta a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din localitate. În urma verificărilor s-a constatat că șoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu partea dreapta faţă a mașinii într-un gard din beton, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. Rezultatul aparatului etilotest a fost 1,22 mg/l de alcool în aerul expirat.
Și un maramureșean de 41 de ani, din Săliștea de Sus, a fost prins conducând, pe DJ 186, în timp ce avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, acesta nu avea nici permis.
Toți bărbații s-au ales cu dosare penale.





