Share
Alte țigări, alte împușcături…

Alte țigări, alte împușcături…

”Alte glasuri, alte încăperi” e titlul unui roman celebru al scriitorului american Truman Capote. Dacă la poliția de frontieră ar lucra cineva cu talent la scris, ar avea de unde să se inspire pentru un roman cu titlu relativ asemănător: ”Alte țigări, alte împușcături”. De pildă, ieri, 6 octombrie, polițiștii ai ITPF Sighetu Marmației din cadrul sectorului Suceava au depistat  în zona frontierei  două persoane care cărau colete în spate. Acestea nu s-au supus somațiilor prin voce, nici focurilor de avertisment trase în plan vertical și au fugit pe teritoriul ucrainean. În coletele abandonate au fost găsite 2.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 23.400 lei.

Același scenariu a avut loc și cu o zi înainte (mai puțin secvența cu împușcăturile) la punctul Brodina, unde a fost observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat mai multe colete voluminoase. Polițiștii au acționat pentru prinderea lor, dar tot au reușit să fugă. În cele patru colete au fost găsite 9.750 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 114.075 lei.

În ambele cazuri țigările au fost confiscate.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu