Actualizare: Intervenție: Elicopterul SMURD, chemat de urgență în Repedea. O femeie a fost călcată de un autoturism 4×4 (FOTO)
Un accident de circulație a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 5 august, în Repedea.
O femeie în vârstă de 40 de ani a fost rănită, după ce o mașină a trecut peste ea. Victima este conștientă, cu parapareză.
Directorul medical al Serviciului de Ambulanță Maramureș, Alexandru Ilieș, a declarat că, la fața locului, a intervenit un echipaj de la Poienile de sub Munte și a fost chemat elicopterul SMURD de la Jibou.
ACTUALIZARE – Salvatorii montani maramureșeni au fost anunțați, prin 112, că o femeie, care se afla la strâns fânul, a fost călcată de o mașină 4×4, suferind multiple traumatisme la nivelul coloanei și bazinului.
Echipa de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureș a ajuns la locul obținut de ISU Maramureș cu ajutorul colegilor de la STS Maramureș. A sosit și elicopterul SMURD de la Jibou. Femeia a fost stabilizată de echipajul de ambulanță sosit și preluată de echipajul SMURD Jibou, fiind transportată la spital.
Vom reveni cu informații!
C.Ț.
















