Acțiune Salvamont: Un bărbat a plecat dimineață de acasă în urma unor neînțelegeri și nu a mai revenit
Acțiune în derulare a SPJ Salvamont Maramureș în zona Seini.
În urma unor neînțelegeri, un bărbat de 42 ani a plecat azi dimineață de la domiciliu, lăsându-și telefonul personal acasă și până la această oră nu a mai revenit.
Familia a dat alarma prin 112, solicitând sprijinul agențiilor specializate. SPJ Salvamont Maramures a trimis în sprijin o echipă care în acest moment se deplasează spre localitatea Seini unde va face joncțiunea cu celelalte structuri, Poliția și ISU Maramureș.
Vom reveni cu amănunte în funcție de informațiile din teren.





