Corul „Madrigal”, spectacol extraordinar la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 22 minute în urmă
Tradiții, obiceiuri, port popular și artiști îndrăgiți – toate la Festivalul Satelor Maramureșene – Paști în Maramureș - 43 minute în urmă
În Vișeu de Sus va avea loc concertul de pricesne „Duminica, la Florii” - 2 ore în urmă
Elevii din Maramureș, pe podium la Olimpiada Națională de Fizică - 14 ore în urmă
Concert de pricesne în Vișeu de Jos - 15 ore în urmă
Mihaela Maria Firisar, o maramureșeancă talentată care visează să cânte pe marile scene ale lumii; „Pentru mine, muzica este totul” - 15 ore în urmă
Doi noi medici la Spitalul Municipal Sighetu Marmației - 17 ore în urmă
Editorialul de sâmbătă: „Artistul și puterea” sau cum Hollósy Simon n-a fost profet în țara lui - 18 ore în urmă
„Osima” – proză de Marian Ilea, partea a VI-a - în urmă
„Lucaciștii au talent” – activitate inedită organizată în „săptămana verde” la colegiul băimărean - în urmă
35 de percheziții domiciliare pentru evaziune fiscală; Prejudiciul cauzat este de peste 450.000 de euro
La data de 10 noiembrie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Maramureș, Iași, Cluj, Suceava, Bihor, Ilfov și București, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice –I.G.P.R., au efectuat 35 de percheziţii domiciliare, pentru documentarea activităţii infracţionale a reprezentanților mai multor societăți comerciale.
Aceștia sunt bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de ,,evaziune fiscală’’ şi ,,folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect”.
De asemenea, în cadrul acțiunii, s-a urmărit identificarea unor bunuri asupra cărora urmează a se dispune măsuri asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului cauzat, estimat la peste 450.000 de euro (peste 2.100.000 de lei).
În fapt, în perioada 2018- 2020, patru reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, pentru eludarea obligaţiilor fiscale.
Aceştia, prin acţiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea, în contabilitatea firmelor controlate, a mai multor facturi fiscale, emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A.-ul şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
În cadrul activităților de cercetare, nouă persoane au fost aduse, cu mandat de aducere, la sediile unităților de poliție, pentru a fi audiate.
Acţiunea a fost coordonată de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Maramureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, serviciilor pentru acțiuni speciale din Maramureș și Iași, precum și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Sub supravegherea procurorului de caz, sunt continuate cercetările, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, respectiv pentru identificarea şi indisponibilizarea de bunuri, în vederea recuperării prejudiciului.