Share
16 voluntari au făcut primul pas spre profesia de paramedic

16 voluntari au făcut primul pas spre profesia de paramedic

La sediul I.S.U. Maramureș a avut loc, astăzi, festivitatea de înmânare a diplomelor pentru cei 16 voluntari, care s-au înscris în a treia serie a programului ”Salvator din pasiune”.   Reprezentanții inspectoratului i-au felicitat pentru faptul că au ales să participe la acest curs, absolvirea acestuia oferindu-le posibilitatea de a participa ca  voluntari în cadrul acțiunilor organizate de către inspectoratul nostru.

După ce vor  parcurge 120 de ore de voluntariat, cei care doresc vor putea să se înscrie pentru cursurile de paramedic la unul dintre Centrele de Pregătire SMURD din țară.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu