Stadionul Municipal din Bârlad (fostul Rulmentul) găzduiește azi, 25 mai 2019 finalele SuperLigii de Rugby ediția 2018-2019. În finala mare CSM Știința Baia Mare o va înfrunta pe CSA Steaua București, duelul ce va consfinți câștigătoarea celei de-a opta ediții a SuperLigii de Rugby. Meciul va fi transmis în direct de TVR 1, TVR HD și TVR Internațional, începând cu ora 15.30. CSM Știința luptă pentru a zecea oară consecutiv într-o finală a competiției interne, ultima fiind câștigată în 2014.
Conducerea clubului a pus la dispoziția suporterilor un microbuz cu 20 de locuri, care ajunge, azi, la ora meciului, la Bârlad pentru a susține echipa. Din informațiile noastre sunt și alți suporeri care s-au deplasat cu mașinile proprii, așa că zimbrii se vor bucura de susținere serioasă în finală.













