Săliștea de Sus își sărbătorește hramul de vară. PS Timotei Sătmăreanul va oficia Sfânta Liturghie Arhierească - 4 ore în urmă
Decizie istorică în Italia: Episcopia Ortodoxă Română primește recunoaștere oficială - 6 ore în urmă
Zilele Orașului Seini – „Cetatea Zynir”: Cine urcă pe scenă în ediția din acest an? - 6 ore în urmă
Anchetă după moartea unei fetițe de 6 ani într-un accident produs în Vișeu de Jos, Maramureș - 6 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Capcana păcii cu orice preț - 6 ore în urmă
Prietenie și credință: Tabăra de Vară „Credință, Rugăciune și Comuniune” revine și în acest an, la Bloaja - 6 ore în urmă
„Târgu Țarinii” revine în Poiana Botizii - 6 ore în urmă
Atelier de personalizat tricouri la Filiala Traian din Baia Mare - 8 ore în urmă
Sportiva Ionela Frișta din Baia Mare reprezintă țara noastră la Campionatul European de Beach Handball Junioare din Croația - 9 ore în urmă
Insieme Music School din Baia Mare a cucerit scena internațională și Marele Premiu al Festivalului Internațional Magia Italiana din Rimini - 9 ore în urmă
Sunteți invitați la vernisajul expoziţiei de artă fotografică itinerantă „Moștenirea vie: Patrimoniul Mondial UNESCO din România”
Joi, 16 noiembrie, de la ora 17.00, în Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare va avea loc vernisajul Expoziţia de artă fotografică itinerantă „Moștenirea vie: Patrimoniul Mondial UNESCO din România”. Autor este Tudorel Ilie, ambasador al turismului maramureșean.
Expoziţie-eveniment îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale patrimo-niului cultural din România.
Pe simeze sunt expuse peste 70 de lucrări, unele înrămate la mari dimensiuni, cele mai inedite momente în care siturile UNESCO din România prind viață în cadrul evenimentelor educative, culturale sau religioase organizate de comunitățile locale sau terți.
Cu acest prilej se va sărbători Ziua Națională a Patrimoniul Mondial UNESCO din România. Expoziţia va fi deschisă în perioada 16 – 29 noiembrie 2023, conform programului Bibliotecii Județene. Intrarea este liberă.
Evenimentul cultural este realizat în colaborare cu „Comitetul de Organizare UNESCO pentru monumentele istorice din judeţul Maramureș, înscrise în Lista patrimoniului mondial, ca parte a bunului serial Biserici de lemn din Maramureș” (coordonator lect.univ.dr. Natalia Lazăr de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare).
Tudorel Ilie este un artist fotograf din Baia Mare, născut în 9 octombrie 1961 la Ardud, judeţul Satu Mare.
Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România ( rang Art A.A.F.R.), al Asociaţiei Internaţionale de Artă Fotografică „Euro Foto Art” (A.I.E.F.A.) din 2015 și al Uniunii Creatorilor Profesionişti (U.C.P.) sucursala Baia Mare. Este preşedinte al Clubului Foto-Video din cadrul O.N.G. Asociaţia „Millennium” din Baia Mare.
Artistul a fost prezent în 170 expoziţii de artă fotografică, din care 78 de expoziţii personale şi 92 expoziţii de grup în muzee şi centre culturale din România, Belgia, China, Japonia, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina. Nu mai menționăm aici numeroasele expoziții online în care este prezent.
Această activitate expoziţională a fost amplu reflectată în numeroase publicaţii scrise din ţară, din străinătate şi în presa online. Fotografiile sale au fost publica-te în albume de artă fotografică, reviste de turism internaţionale, albume şi ghi-duri turistice precum şi în numeroase cărţi sau publicaţii ştiinţifice.
De-a lungul timpului a obținut numeroase premii. Totodată, a desfăşurat mai multe proiecte culturale sub patronajul sau în parteneriat cu Comisia Naţională a României pentru U.N.E.S.C.O. şi Institutul Cultural Român din Bucureşti.
















