Share
Planetariul Baia Mare sărbătorește 50 de ani de la inaugurare

Planetariul Baia Mare sărbătorește 50 de ani de la inaugurare

Planetariul Baia Mare sărbătorește 50 de ani de la inaugurare

Planetariul Baia Mare  a fost inaugurat la 1 iulie 1969 (aproape simultan cu planetariul din Constanța), un planetariu cu o cupolă în diametru de 8 metri, ce făcea posibilă imersiunea pe bolta cerească prin intermediul proiectorului stelar ZKP-1 de la Zeiss din Jena (Republica Democrată Germania); o variantă a primului proiector de planetariu al Zeiss, dar ușor îmbunătățită și miniaturizată, adaptată unor domuri de proiecție mai mici. Timp de aproape 50 de ani, planetariul băimărean s-a prezentat publicului ca primul planetariu public din România și unicul din Transilvania. Dar abia în 2015 a reușit un upgrade tehnologic, prin proiectul pl@NETour, cofinanțat de Uniunea Europeană. Astfel planetariul a fost dotat cu proiectorul stelar, opto-mecanic LED asistat digital, ”Zeiss Skymaster ZKP-4”.

”În anul jubileului existenței sale, vom vorbi despre istoria oarecum zbuciumată a acestei instituții de știință și cultură; despre oamenii mari care au făcut imposibilul posibil, care s-au dedicat educației astronomice și  au satisfăcut așteptările milioanelor de vizitatori care au trecut pragul planetariului; despre viitor. Vă invităm să facem împreună călătoria în timp, de la momentul inaugurării și până în actualitate” – precizează organizatorii.

Festivitățile aniversare se desfășoară în zilele de 25 – 26 iunie 2019 la sediul Complexului Astronomic Baia Mare și au următorul program:

25 IUNIE 2019

  •   9.30.  Conferință de presă. Trecut, prezent și viitor la Complexul Astronomic Baia Mare.
  • 10.00. Deschiderea oficială. Prezentarea invitaților participanți la simpozion, veniți de la: Planetariul Universității de Vest Timișoara, Planetariul Constanța, Planetariul Chișinău, Planetariul Muzeului Olteniei Craiova, Planetariul Galați, Planetariul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, Planetariul privat din Horodniuc, Astroclubul din Sighetu Marmației, Asociația Astronomică ”Sirius”, Astroclubul Meridian 0 Oradea, Astroclubul Cluj Napoca);
  • 11.15 – 18.00. Simpozionul ”Astronomia în Planetariile din România”  – comunicări științifice prezentate de colegi de la planetariile din România și Chișinău (Republica Moldova) și invitați de la Astrocluburile și Asociațiile Astronomice importante din România.
  • 13.00 – 13.30. Vernisajul expoziției de pictură în ulei și acril: ”GALACTIC FANTASY”. Expune Victoria Labuhnn

26  IUNIE 2019

  • 10.30. Vernisajul expoziției de fotografii: ”ASTROFOTOGRAFIE”. Expune Eduard Andrei Mociran.
  • 14.30 – 17.00 Vizitare obiective turistice din Baia Mare.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu