Outdoor Gym: ore gratuite de sport pe Câmpia Tineretului
În fiecare vineri din perioada 28 iunie – 9 august, de la ora 19.30, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare va avea loc o oră de sport la care poate participa oricine, fiind susținută de instructori cu experiență în functional training, tae-bo, crossfit, strong by zumba, jump’n kick, zumba, activități pentru copii. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Gymgees, iar participarea este gratuită.
“Instructori cu experiență, programe variate și moderne de antrenament pentru toate vârstele, tombole cu premii, gustări sănătoase, muzică bună, diverse prezentări, expoziții și demonstrații, toate în cadrul ediției I a evenimentului Outdoor Gym. Este binevenit oricine, indiferent de vârstă, sex sau experiență sportive” – precizează organizatorii.






