Nouă provocare pentru elevi la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș dă startul unei noi experiențe educative dedicate elevilor claselor V-VIII. Expoziția „Daci, romani și Maramureșul de azi”, organizată în perioada 17 martie – 12 iunie, le oferă participanților ocazia de a descoperi una dintre cele mai captivante perioade ale istoriei: confruntările dintre daci și romani, dar și moștenirea pe care aceste civilizații au lăsat-o în Maramureșul de astăzi.
Evenimentul se va desfășura în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 10:00 și 14:00, iar cei interesați vor avea ocazia să învețe despre:
– Cine erau dacii și romanii – modul lor de viață, obiceiurile și cultura lor;
– Vestimentația civilă și militară a celor două popoare, inclusiv echipamentele de luptă;
– Diferențele și asemănările dintre armata dacică și cea romană – strategii, armament și organizare;
– Relațiile dintre dacii liberi, romani și Maramureșul de astăzi – influențele pe care aceste civilizații le-au avut asupra regiunii.
Prin această expoziție, muzeul își propune să aducă istoria mai aproape de tineri, într-un format interactiv, care îmbină descoperirea de artefacte, explicațiile specialiștilor și reconstituirile istorice. Elevii vor putea înțelege mai bine cum s-au desfășurat marile confruntări dintre daci și romani, dar și ce impact au avut acestea asupra populației care a trăit în spațiul nostru geografic.
Înscrierile sunt deschise, iar locurile sunt limitate! Cei care vor să participe sunt încurajați să se programeze din timp pentru a avea ocazia să exploreze trecutul și să afle mai multe despre istoria regiunii într-un mod captivant.
Vasile Petrovan















