Ateliere de încondeiere a ouălor de Paști la Parohia „Înălțarea Domnului” Baia Mare
Parohia „Înălțarea Domnului” Baia Mare organizează și în acest an ateliere de încondeiere a ouălor de Paști pentru copii.
Acestea vor avea loc în 30 martie, respectiv 6 aprilie.
„Cu binecuvântarea arhierească a Presfințitului Părintelui nostru Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, organizăm pentru copiii și tinerii (împreună cu părinții lor) parohiei noastre două ateliere cu tematică prepascală.
Prin Atelierele de încondeiere a ouălor de Paști:
– împreună, ducem mai departe meșteșugurile străvechi;
– realizăm o incursiune în lumea simbolurilor tradiționale și a tehnicilor autentice de încondeiere;
– prin folosirea instrumentelor tradiționale, realizăm o activitate relaxantă și creativă, care îmbină răbdarea, atenția la detalii și bucuria de a crea împreună;
– creăm un prilej minunat de conectare între părinți și copii, printr-o activitate plină de culoare și semnificație
– dorim să le transmitem copiilor frumusețea obiceiurilor românești, de a le stimula creativitatea și de a petrece timp de calitate împreună, departe de ecrane și agitația zilnică.
Dragi copii și dragi părinți, vă așteptăm!”, transmit reprezentanții parohiei.















