Urmează două zile de muzică folk la Sighetu Marmației; Cine sunt concurenții admiși la Festivalul Național-Concurs „Floare de colț” - 6 minute în urmă
PS Părinte Iustin a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia Ortodoxă Ulmeni - 17 minute în urmă
Aproape 10 milioane de euro investiții private și 75 de locuri de muncă în parcurile de la Târgu Lăpuș și Fărcașa - 22 minute în urmă
David Popovici, din nou spectaculos: și-a coborât propriul record al Campionatelor Europene la 100 m liber - 1 oră în urmă
12 august, Ziua Internațională a Tineretului - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 12 august 2026 - 3 ore în urmă
Mâine, 12 august, o zi rară pe cerul Maramureșului. Ce vom putea vedea - 14 ore în urmă
Hram la Mănăstirea Rohia: Mii de pelerini sunt așteptați la Praznicul Adormirii Maicii Domnului - 16 ore în urmă
Când focul apare prea des, poate că e momentul să fim puțin mai atenți - 18 ore în urmă
Șase medalii pentru Nautic Maramureș la Naționalele de Viteză de la Bascov - 18 ore în urmă
Minaur ajunge pe podium și cu echipa feminină
Weekend bun pentru ambele echipe de handbal ale CS Minaur Baia Mare. După ce băieții au trecut ieri de Steaua, chiar pe terenul acesteia, azi a venit rândul fetelor să furnizeze o surpriză, învingând la ea acasă pe deținătoarea medaliilor de bronz, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
CS Gloria 2018 Bistrița–Năsăud – CS Minaur Baia Mare: 21-22 (9-11)
În ciuda faptului că nu ne-am putut baza pe Lisewska și pe Rysankova și chiar dacă Shteriova a avut un randament mai slab în acest meci, Minaur a condus din primul minut, punându-l pe Horațiu Pașca în situația neobișnuită de a cere două time out-uri în nici 10 minute, al doilea la scorul de 2-6. Bistrița își revine și se apropie la 5-6, în condițiile în care Minaur nu marchează vreo 10 minute. Avem totuși noroc cu poarta, unde Măzăreanu a făcut un meci consistent, cu 11 intervenții și o penalitate apărată. Ne menținem la 2 goluri avans și intrăm la vestiare la scorul de 9-11.
La revenire poarta ne salvează din nou, însă pe atac nu izbutim să marcăm decât după 9 minute, timp în care Bistrița ajunge pentru prima dată la conducere (12-11, min. 39). Ultimele 5 minute sunt extrem de disputate. La 21-21 Gloria e blocată de Cristina Enache, introdusă inspirat în teren, după ce Măzăreanu evoluase foarte bine. Cu un minut înainte de final Andreea Popa lobează frumos, pe pătrundere, pentru 20-21, și chiar dacă Gloria mai are două ocazii în ultimele secunde, Minaur ia toate punctele și urcă pe locul 3.
CS Minaur Baia Mare: portari – Ana Maria Măzăreanu (11 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Enache (3 intervenții); jucătoare – Andreea Popa 5/5 (2 din 7m), Marija Shteriova 4/10, Yaroslava Burlachenko 3/3, Paulina Masna 3/7, Sonia Seraficeanu 2/3, Oana Cîrstea 2/5, Roxana Szolosi 1/1, Camelia Hotea 1/3, Larisa Tămaș 0/1, Petruța Argyelan, Anca Polocoșer, Mădălina Conache, Oana Bondar, Sylwia Lisewska. ● Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.
Rafael HEKMAN
Foto: captură video facebook Gloria 2018 Bistrița-Năsăud










