Alergaţi şi mereu grăbiți, învăţăm să trăim schematic, încercând să răpim timpului esenţa şi parfumul. Uneori reuşim, adesea eşuăm, dar mergem mai departe. Ne împletim mereu simbolurile şi ritualurile-reper de peste an şi ne construim sărbătorile printre alergături cotidiene, conjuncturi şi superficialităţi, abundenţă şi acumulare, imagine şi permanentă comparaţie cu ceilalţi. În evoluţia – până la urmă, firească a – vremurilor, s-a pierdut mult din ceea ce generaţiile mature numesc farmecul sărbătorilor, dar e posibil să fie doar o nostalgie. E posibil ca foarte tinerii să fie convinşi că acesta este parfumul real al sărbătorii. Timpul va decide cine are dreptate. Probabil, fiecare.
Adunăm din dorinţa de a ne oferi un confort, cumpărând lucruri inutile şi inducându-ne falsa idee „că poate ne trebuie”, în cele câteva zile de sărbătoare, deşi niciodată nu e aşa. Ne notăm în agendă liste şi lucruri de făcut iar, la serviciu, toate scadenţele sunt în săptămâna de dinainte de sărbătoare, fie ea Paști sau Crăciun. Liste, cumpărături utile şi inutile, oboseală reală şi indusă, toate trebuie consumate şi finalizate acum.
E drept, nu mai stăm atâtea ore în bucătărie cum stăteam cu ani în urmă, dar stăm în trafic, mergând să scoatem prăjiturile de la cofetărie şi platourile cu aperitive de la restaurant. Lucrurile s-au schimbat, alergătura a căpătat conotaţii noi, dar oboseala a rămas la fel. Asociem sărbătoarea cu stresul generat de dorinţa de a fi cu toate în bună rânduială pentru că aşa se cade. La sărbători e musai să-ţi primeneşti casa şi sufletul, să-ţi fi făcut curăţenie în curte, în grădină, să fi umplut cămara şi masa, să-ţi fi cumpărat o haină nouă.
Auzim de fiecare dată aceleaşi urări şi ne plac şi, uneori, ne chiar emoţionează. După cum auzim adesea acelaşi „Aştept să mă odihnesc!”, ca şi cum micile vacanţe de sărbători ar fi concedii de odihnă, când ele sunt de fapt nişte week-end-uri prelungite. Intrăm în ele sleiţi de oboseală şi ne regăsim şi ne reîntâlnim proaspeţi şi bucuroşi peste trei-patru zile. Se petrece ceea ce mi-e drag să numesc „efectul de sărbătoare”, o încărcare rapidă cu energie şi linişte, după ce ne-am adunat acasă, cu cei dragi şi ne-am găsit puterea de a pune deoparte problemele. E un semn că putem fi fericiţi, liniştiţi, detaşaţi, eliberaţi… dacă ne propunem. Chiar şi pentru două-trei zile, după care ne putem re-ancora în cotidianul cu tot ce are el bun şi rău.
Aşadar, să fie „efectul de sărbătoare” şi de Sfânta Înviere!
Dana. G. BUZURA
